Istoric

Arhid. prof. Ioan Ivan
Pr. prof. Ioan Mihoc

 

Căutând să desprindem file de istorie legate de existența Mănăstirii Neamţ observăm că specificul vieții monahale a fost împletit permanent de activități noi materializate în şcoli bisericesti, bolniţa pentru bătrâni şi invalizi, ospicii, farmacii, tipografii, etc. Mănăstirea Neamţ a fost multă vreme singurul aşezământ al ţării, răspânditor de credinţă şi cultura. Călugării acestei Mănăstiri erau cei mai învățați oameni ai ţării. Ei dădeau satelor preoţi, cancelariei domnești funcționari, de aici se alegeau vlădicii ţării.
Grija pentru învăţătură a fost o preocupare permanentă încî din sec. al XV -lea când exista pe lângă Mănăstire o şcoală în care s-au copiat foarte multe texte[1].
Sistemul de”şcolarizare” din secolul al XV-lea era cel specific şcolii de”grămătic”, şcolii de chilie, cu părinţi iniţiaţi pe lângă care se formau fraţii rânduiţi de stareţul Mănăstirii. Despre un învăţământ ”sistematic” (cu programă, cu personal didactic, cu cataloage şi alte documente de evidenţă şi de urmărire a învăţământului) nu se poate vorbi la Mănăstirea Neamţ decât din secolul al XIX – lea. Secolele XVI, XVII, XVIII au fost eclipsate, în ceea ce priveşte învăţământul, datorită momentelor grele prin care trecea Moldova.
Deşi s-a vorbit de şcoala lui Ilarie din 1821, de şcoala lui Neonil din 1834[2], o şcoală propriu-zisă ia fiinţă în anul 1843, “şcoala duhovnicească” a stareţului Neonil, care a funcţionat  până în 1848. Pentru ştiinţele religioase şi limba elinească a fost adus ca profesor Neofit Scriban (1843-1846)[3]. Cu anul 1846 la această şcoală s-au primit “ucenici” şi de la alte Mănăstiri. Şcoala a funcţionat cu 3 clase şi 3 profesori, iar ca materii erau: ştiinţele religioase şi limba elină, regulile liturgice şi muzica psaltică. Au frecventat cursurile acestei şcoli 60 de elevi.
Datorită evenimentelor din anul 1848 şcoala şi-a ntrerupt activitatea[4]. N. Iorga a numit şcoala lui Neonil, din anii 1843-1848, “şcoala greco-românească”[5] de la Mănăstirea Neamţ. Ca local a folosit arhondaricul Mănăstirii[6].

Tot stareţul Neonil Buzilă (a stăreţit în trei rânduri: 1-23 octombrie 1834 – 1(12) noiembrie 1835; 2-11 aprilie 1838 – 27 decembrie 1839; 3-19 iunie 1843 – 16 octombrie 1853)[7] ridică pe terenul pe care se află actualul Seminar, teren căruia i se spunea “mai jos de odaie” (adica mai jos de gospodăria Mănăstirii) o clădire în formă de careu cu trei laturi numai cu un rând de chilii, “îmbrăţişate de largi cerdace” şi la mijloc cu Paraclisul Sfântului Mucenic Pantelimon.

În acest loc a existat o bolniţă a bătrânilor, despre care nu s-a reţinut cine a facut-o. S-a pus pe seama stareţului de la Neamţ, Varlaam (1716…), care ajunge episcop de Huşi de unde trece la Rădăuţi (înainte de 21 aprilie 1745)[8]. Varlaam ar fi restaurat-o şi a înzestrat-o cu şase vaci şi două prisaci cu stupi[9]. În anul 1779, când Sfântul Cuvios Paisie a venit la Mănăstirea Neamţ ca stareţ, aceasta bolniţă era în funcţiune. Un incendiu devastator din 12 februarie 1841 a desfiinţat-o deţi fusese restaurată la 20 septembrie 1820, de către Domnul Scarlat Alexandru Callimachi[10].
S-au construit chilii “particulare” iar pe locul bisericuţei s-a ridicat o casă destinată pentru şcoala de pregătire a fraţilor şi monahilor neştiutori de carte[11]. Mai pe urmă acea cas ă a fost folosită pentru cancelaria Mănăstirii şi pentru telefon, iar după primul război mondial a devenit casa librariei Mănăstirii şi a telefonului.
Bolniţa despre care am relatat a avut o pisanie şi o “marcă” (stema) care în prezent se află fixate pe paraclisul Seminarului (partea de la parter, la absida Sfântului Altar de la paraclisul ridicat în anul 1843)[12].
Conţinutul pisaniei săpat în piatră cu caractere chirilice este acesta: “Aceste chilii toate împreună cu Paraclisul s-au făcut de către Măria Sa Prea Înălţatul Domn Scarlat Alexandru Callimah Voievod – însă şi cu ajutorul Mănăstirei. În zilele Prea Sfinţiei Sale Mitropolitului Moldovei Veniamin Costache, prin osârdia, osteneala şi stăruinţa noastră Ilarie Arhimandrit şi stareţ al Sfintelor Mănăstiri Neamţu şi Secu şi spre veşnica pomenire s-au însemnat pe această piatră 1820 septembrie 20”.
Cât priveşte marca sau stema, de formă circulară (rotundă) de piatra are reproducerea unei steme după modelul folosit de Mihail Strilbitchi la unele tiparituri[13]. în cercul exterior al stemei este sapat inscrisu “Pecetea şi bourul tarei şi al pamantului Moldavei 1820 …[14]
Prin incendiul din anul 1841 Mănăstirea a rămas fără un local pentru bolniţa. stareţul Neonil împreună cu soborul Mănăstirii au socotit de nevoie sa ridice o alta bolniţa şi au fixat locul de amplasare “mai jos de odaie”, adică pe locul unde astazi se afla clădirea Seminarului. clădirea bolniţei  noi a avut aceeaşi forma de U (careu) cu trei laturi, doua parti cu chilii şi la mijloc un paraclis tot în cinstea Sfântului Mucenic Pantelimon. Paraclisul acesta a avut şi pisania lui, care în prezent nu se mai stie de ea. Pisania avea următorul continut: “ Acest paraclis final zidit de binecredinciosul  domn Scarlat Calimah voievod la anul 1820, la bolniţa veche după cum pe alăturata piatră se vede. Apoi la anul 1841 fevruarie 17 din înâamplare arzând, s-au ridicat cu totul  din temelie şi s-au zidit aice din nou împreună cu toate chiliile dimprejur, după cum se vede, în zilele binecredinciosului şi de Hristos iubitor domnului nostru Mihail Grigoriu Sturza[15] voevod cu cheltuiala Mănăstirii şi ajutorul iubitorilor de Hristos patrioţi. Săvârşindu-se în vremea stăreţiei Prea Cuvioşiei Sale Chir Neonil Arhimandrit şi stareţ Mănăstirilor Neamţu şi Secu – la anul 1843”[16].
Clădirea “mai jos d e odaie” s-a dovedit în scurt timp a fi nepotrivită pentru bolniţă fiind prea departe de Mănăstire, prea aproape de gospodărie din care cauză nu se putea asigura liniştea necesară bolnavilor şi suferinzilor. Din aceasta cauză s-a hotărât construirea unui alt local “ mai sus de Mănăstire” în aceeaşi formă de careu cu trei laturi şi un paraclis închinat Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

După evacuarea clădirii “de mai jos de odae”, s-a amplasat tiparniţa şi “şcoala duhovnicească”, cunoscută ca ”şcoala duhovnicească a lui  Neonil”  până în anul 1848, când din pricina întâmplărilor din acel an s-a întrerupt pentru un timp.

Totuşi, organizarea învăţământului teologic monahal începe să fie din ce în ce mai necesară. Se fac planuri de reorganizare a şcolii nemţene. Este promovat acest plan la stăruinţa fraţilor Filaret şi Neofit Scriban, inţtiat de soborul Mănăstirii (cu aprobarea domnului Grigore Alexandru Ghica şi al mitropolitului Sofronie Miclescu), şi pus în practică prin râvna neobosită a arhimandritului Dionosie Romano, numit stareţ pe viaţă al Mănăstirii Neamţu[17]. La 2 martie 1855 Alexandru Ghica semneză ofisul pentru deschiderea seminarului de la Mănăstirea Neamţ.
Dupa acest plan, seminarul, care lua fiinţă, cuprindea trei cicluri: normal, gimnazial şi teologic – corespunzătoare ciclurilor de învăţământ: primar, secundar şi universitar. Prima categorie cuprindea 4 ani de studiu, a doua opt şi ultima 4 ani.

Hrisovul instituia programa analitică a celor 3 secţiuni de învăţământ şi mai multe dispoziţii regulamentare, precum:
– Partea şt
iinţifică va sta sub o epitropie  specială, compusă din Mitropolit, Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi Inspectorul general al şcolilor, care va avea îndatorirea de a aduce seminarului toate  îmbunătăţirile ce vor fi reclamate în cursul funcţionării, precum şi înzestrarea cu material didactic, dezvoltarea bibliotecii şi introducerea de materii facul tative etc;
– Cursurile se vor ţine în limba română  şi, pe lângă limbile clasice prevăzute în programe, se vor putea înfiinţa şi catedre pentru învăţarea limbilor moderne;
– Obiectele de partea spirituală vor fi sub supravegherea exclusivă a Mitropolitului;
–  Celelalte obiecte de învăţământ din clasele primare şi gimnaziale vor fi sub supravegherea Mitropolitului şi a Departamentului Instrucţiunii Publice, ca să fie la fel cu celelalte şcoli.

În fiecare an autoritatea conducătoare a Seminarului  urma să trimită Departamentului Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi Epitropiei teologice, o situaţie clară asupra mersului şcolii. La examene urma să asiste un delegat al Mitropolitului şi unul al Ministrului. Profesorii şcolilor primare şi secundare vor fi numiţi de Minister şi de Mitropolit, iar cei ai facultăţii teologice de Epitropia seminarului. Ca să aibă elevi în toate clasele celor 3 grade de învăţământ, Epitropia seminarului hotăra înfiinţarea unui nou internat. dacă unii din elevi se vor distinge la învăţătură şi bună purtare şi ar dori să se specializeze în una din ramurile învăţate în seminar, ca să poată fi profesori, vor putea fi trimişi la Universităţile din străinătate, pentru a urma doctoratul. în interesul şcolii se va cauta să se îmbunătăţească tipografia Mănăstirii, îmbogăţindu-se cu tot felul de caractere tipografice ca sa poată tipări şi cărţi străine. Pentru uşurarea studiului ştiinţelor naturale şi al agriculturii se va face o gradină botanică şi de pomologie, precum şi o fermă model.

După retragerea lui Neonil urmează un scurt provizorat (la stareţie şi la conducerea viitoarei şcoli venind arhimandritul Antonie Dumbravă, de la Mănăstirea Bogdana), şi apo i este instalat stareţ la 29 mai 1855 arhimandritul Dionisie Romano[18]. Noului numit, domnul ţării îi scria la 14 mai : “ pentru ca Mănăstirea Neamţu şi Secu să poată să răspundă dorinţei fondatorilor şi propăşirii timpului, având nevoie de o direcţie nemerită (…) şi totodată fiindcă programul seminarului de acolo s-au înfiinţat după însăşi cererea şi dorinţa soborului, ce s-au pătruns adânc de această neapărată şi sfântă trebuinţă (…). Noi, în privire, ca pentru a prospera şi aceasta instituţie şi atrage după sine rezultate folositoare, urmează trebuinţa de un bărbat luminat şi cu ştiinţele cerute, spre a putea duce atat pe Mănăstire la ceruta îmbunătăţire cât şi pentru a aplica întocmai programul citat; în aceste scopuri şi întru cunoştinţele ce aveam despre instrucţia temeică ce posedaţi în ramul teologic, ci precum dau de dovadă deosebitele scrieri ce ai dat la lumină, te rânduim cu plăcere locotenent de stareţ la numitele Mănăstiri unde  îşi ia şi metania şi  îşi pune înainte ca păşind de îndată în această îndatorire, la care te chiamă numai singurul merit ce ai. Să te sârguieşti a răspunde cu totul dorinţelor Domniei noastre arătate mai sus, la restatornicia turmei administraţiei şi răspândirea luminei învăţăturilor în acele sfinte locaşuri[19].
Acelaşi domnitor se adresează către logofătul ţării Gheorghe Sturza: „Numind acolo (la Neamţ –n.n.s. M. G.) locotenent de cuviosul Arhimandrit Dionisie pentru ca sub direcţia înţeleaptă a unui bărbat ca acesta să poată prospera acele Sfinte Locaşuri[20] precum şi la Seminarul proiectat … cer să se instaleze Arhim. Dionisie Româno care va cauta să apere reforma pentru care a fost ales”. Plin de speranţe comunica lui Filotheiu, Episcopul Buzălui, vestea cea bună încă din 31 iulie 1855, scriindu-i: “îţi aduci aminte şi acum de câte ori am vorbit cu Prea Sfinţia Voastră pentru felurite aşezăminte publice între cari şi înfiinţarea unei biblioteci obşteţti şi chibzuiam locul cel mai convenabil pentru acest scop. Locul fu hotărât la Neamţu. Aici se va deschide o şcoală care va fi cea dintai de felul ei,”[21].

Narcis Creţulescu în Manuscrisul 171, p. 318 şi 320 prezenta astfel Seminarul cel Mare de la Mănăstirea Neamţu din 1856: “Arhimandritul Dionisie Romano, când a fost stareţ în Mănăstirea Neamţu, din ordinul lui Grigorie Ghica Vodă au zidit un edificiu, pentru seminarul mare, pe 16 ani cu studenţi dintre călugări, cu profesori călugări. Edificiul era foarte spaţios, căadit la al doilea rând pe colţul pătratului Mănăstirii deasupra trapezei cu doua faţade mari. O faţada spre afară din Mănăstire spre sud, spre biserici spre munţii Pleşului. Pe faţadă, era o evanghelie foarte mare de piatra cioplită. Evanghelia era deschisă, foarte bine era instalată, iar pe Evanghelie era scris cu slove mari de aur titlul: “Eu sunt Lumina lumii”. (Vezi și Mihai Giosan, Un monah cărturar de altă dată – arhiereul Narcis Crețulescu – Botoșăneanul, teză de licență, Iași, 2001, în mms.)
Această inscripţie era aşa de mare că se putea ceti de pe coasta schitului Vovidenia.
Pe faţada către Mănăstire era un alt frontispiciu cu alta cruce mare aurită, cu altă Evanghelie pe care tot cu litere de aur se citea: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Eu, scriitorul Narcis, sunt elev din acest mare seminar şi aveam numele Narcis Costescu.”
În luna februarie 1856, domnitorul Grigorie Alexandru Ghica a vizitat Mănăstirea Neamţ. Cu acest prilej stareţul Dionisie Româno i-a adus la cunoţtinţă cele ce s-au făcut în puţinul timp de când a venit stareţ al Mănăstirii dându-i şi un raport scris în care, printre altele, arata că “s-a reorganizat seminarul… zidind săli noi, camerele studioşilor şi profesorilor, în fruntea acestei şcoli este un rector, cursurile sunt predate celor 83 de călugări de către trei profesori, s-au început lucrările de construcţie la u n arhondaric de care Mănăstirea are nevoie; s-a clădit “un internat în dosul şcoalei publice din târg (-ul Neamţ)” în care Mănăstirea întreţinea 15 copii anual dar se făgăduieşte că va ajunge la 50; în această şcoală lucrează patru profesori şi doi pedagogi; s-a reorganizat biblioteca şi o casa de lectură numind un bibliotecar[22].
La raportul scris prezentat la 29 februarie 1856 de Arhimandritul Dionisie Romano, din ofisul domnesc al lui Grigorie Ghica nr. 11 din 10 martie 1856 desprindem unele aprecieri: “ …ne-am lămurit despre reformele şi îmbunătăţirile ce aţi introdus în administraţia acestui sfânt locaş. Aceste reforme despre care în mare parte ne-am încredinţat înşine, executate în scurtul timp de când ocupaţi postul stăreţiei, ne-au dat pipăite dovezi despre bunele şi înţeleptele cugetări”.

Este de remarcat că în Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ învăţământul a fost susţinut de cadre competente. În anul 1855 a fost adus ca “rector” al Seminarului Ghenadie Popescu, care avea studii la Arad şi Pesta. În jurul acestuia s-au strâns câţiva călugări cu alese preocupări cărturăreşti, cum ar fi: Clement Nicolau, Policarp Popescu (viitor arhiereu), Macarie Solescu, Damaschin Mateescu, Sofronie Varnav, Iosif Gheorghian (viitor arhiereu), Nechifor Sprânceană, doctor în Teologie şi Filosofie la Viena[23]. La sfârşitul anului şcolar 1855-1856 Seminarul s-a prezentat cu bune rezultate. Au participat la acest moment: Nectarie Hermeziu, aghiotantul Domnitorului Grigorie, vornicul Grigore Guia, ministrul cultelor, Dionisie Româno stareţul Mănăstirii şi postelnicul Constantin Varnav, doctor în medicină, delegatul culturii poporului[24].

Sentimentele patriotice ale vieţuitorilor de aici s-au aratat (cu prilejul marilor momente) în vremea pregătirii Unirii Ţărilor Române în anul 1856. Acum “toţi călugării de la Mănăstirea Neamţ în frunte cu stareţul” şi-au dat adeziunea pentru alcătuirea comitetelor unioniste[25].
În timpul înfăptuirii Unirii (ianuarie 1859) elevii Seminarului, care funcţiona atunci în Mănăstirea Neamţului, au ridicat o movilă mare în curtea şcolii (in faţa actualului seminar) şi au declarat-o “Movila Unirii”[26]. în acest loc (în grădina şcolii) şi pe coasta schitului Vovidenia se cânta în cor “Cântecul lui Cuza Vodă” compus de elevul Nicolae Costescu şi pus pe note de fratele Mihail Ardeleanu[27].
Az cu bucurie Ţările unite ,
Să strigăm cu glasuri dă-ni-l Doamne Sfinte.
Pre bunul nostru Domn şi Stăpânitor
Ce de mult doream să-l vedem pe tron
Cu pacinica viaţă şi ani îndelungaţi
Moldoveni – români cu toţii să strigaţi:
Dă-ni-l Doamne Sfinte şi ni-l întăreşte
Şi de toţi vrăjmaşii bine îl păzeşte.
Pe Alexandru Cuza prinţ Moldo-Român,
Ce l-au ales Patria dintru al ei său sân.
Ca el să domnească Ţările unite,
Ce de multe veacuri au fost despărţite.
Az mare bucurie Patria au primit
Când pe al său tron pe Domn au suit.

Pe Alexandru Cuza prinţul vo evod
Din a Patriei sânuri bunul strănepot
Căci cu a lui suire p-al Ţărilor tron
Va domni mult bine pe veacuri de om.
Va dănţui în pace pe timpuri de ani
Ne mai având grijă de vechii duţmani
În a cărora jugare Ţara mult gemea
Când cu a lor prădare de tot o sărăcea.
Dar Pronia cerească ne va rândui
Pe Cuza în domnie îl va împuternici.
Ca prin el să fie Ţara liberată
Ce de atâtea veacuri de Bogdan e dată
Duşmanilor de turci ce ca nişte fiară
În mai multe rânduri de tot o stricară.
Iar voi bătrânilor, tineri şi copii
Toţi în palmă plesniţi cu glas de bucurii.
Pe Dumnezeu rugaţi ca să miluiască,
Pe Alexandru Cuza şi să-înzilească.
Az Ţările unite trebuie să serbaţi,
Şi pe Domn de bine cu toţi să-l uraţi.
Trăiască ,Trăiască Domnul să-l sporească
Pacinica Domnie lui să-i dăruiască.
Această manifestare era rezultatul acţiunii patriotice pe care au insuflat-o profesorii unionişti: Ghenadie Popescu Bănăţanul (doctor în teologie, fost superior al Bisericii române din Budapesta), Sofronie Vârnav (a stat la Paris în cercul unioniştilor) infocat luptător pentru unire, Dionisie Româno Transilvăneanul (ajuns episcop la Buzău), ieromonahul Benedict (profesor) şi mulţi alţii[28].

Invidia, neînţelegerea, cerinţele materiale necesare susţinerii unei instituţii de învăţământ cu grad înalt la Mănăstirea Neamţ au îngrijorat pe cei dinadministraţia Mănăstirii. Acest lucru a făcut ca în timpul cât a fost director Nichifor Iliescu Sprânceanu să se confrunte cu mari greutăţi materiale pe care le-a raportat Ministerului Cultelor în câteva rânduri.
Această situaţie duce în cele din urmă la desfiinţarea seminarului elevii fiind nevoiţi să plece la alte şcoli.
Din cele două serii care au terminat Seminarul cu opt clase, cât şi din cei care la desfiinţare, în anul 1864, s-au transferat la alte seminarii şi şcoli diferite unii au ajuns sa aibă demnităţi în Biserică: Narcis Creţulescu  arhiereu, profesor şi rector  al Seminarului din Huşi, Coman Arămescu Donici mitropolit primat (ambii cu metania la Neamţ); Ion Negre ajuns profesor la Piatra Neamţ, Al. Podoleanu profesor de muzică, compozitor şi dirijor.
Printre profesori subliniem şi prezenta lu i Ioan care a predat Muzica Vocala şi a organizat corurile de la Mănăstirile Neamţ, Varatec şi Agapia şi s-au format elevii care au putut dirija corul în lipsa lui, printre care s-au remarcat Doroftei Iordachiu din Mănăstirea Neamţ.

După desființarea seminarului în 1864 a urmat o perioadă (1864-1870) în care a funcționat la Mănăstire o școală primară cu patru clase, iar din1870 continuând doar vechea şcoala de chilie, solicitându-se permanent reinfiintarea ”dacă nu a unei şcoli mai înalte, măcar deocamdată a unei şcoli rurale”, şi astfel se înfiinţează, la 25 mai 1901, o şcoală de cântări bisericeşti.

În toamna anului 1864, deci după terminarea anului şcolar 1863-1864, ospiciul din Mănăstirea Neamţ este recunoscut ca aşezământ oficial şi este pus sub supravegherea direcţiei sanitare care se înfiinţează în clădirea ridicată  în 1843 “mai jos de odae” unde va rămâne  până la 23 aprilie 1906 când se va face primul transport de 40 de bolnavi la Socola- Iaşi[29].
Timp de peste 40 de ani s-au rânduit mulţi pacienţi în ospiciul de boli nervoase de la Mănăstirea Neamţ, instalat în clădirea fostului Seminar. Bolnavii foloseau “Movila Unirii” ca loc de destindere din care pricină unii i-au zis “Movila Nebunilor”. Este deja cunoscut ca într-o vreme şi poetul Mihai Eminescu  a stat în acest ospiciu aşa cum s-a relatat în câteva numere din ziarul-revistă a Seminarului de aici şi care a rămas nefinalizată din pricini necunoscute. Totuşi V. R. Şuţu a publicat în Evenimentul nr.112, din anul 1904 un articol intitulat “Eminescu la Mănăstirea Neamţ”.
Fiind ocupat localul fostului Seminar de către ospiciu, o şcoală chiar şi de pregătire primară nu putea funcţiona în acest spatiu, evenimentele care s-au succedat au făcut ca pregătirile fraţilor şi părinţilor cu cele câteva noţiuni de tipic, cântări bisericeşti să se continue doar în spaţiul incintei din jurul bisericii “Înălţarea Domnului”. În anul 1912, stareţul Valerie Moglan a cerut înfiinţarea unui seminar  monahal, şi deşi aprdobat în scripte, nu a putut funcţiona din cauză că ar fi avut ca spaţiu localul vechiului seminar. După primul război mondial, în anul 1922 s-a încercat din nou înfiinţarea unui Seminar monahal dar nu s-a obtinut decât înfiinţarea unei şcoli monahale primare cu trei secţiuni: 1. Materii religioase şi cântări bisericeşti; 2. şcoala primară pentru adulţi şi neştiutori de carte cu un curs complimentar; 3. “rocodele” călugăreşti teoretice şi practice[30].

AL DOILEA SEMINAR MONAHAL DE LA Mănăstirea Neamţ 1925-1928

 

După mari eforturi şi intervenţii, s-a obţinut aprobarea pentru înfiinţarea unui Seminar monahal la Mănăstirea Neamţ la data de 15 octombrie 1925. Iniţiatorii acestei acţiuni au fost episcopul Nicodim Munteanu, viitorul Mitropolit al Moldovei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Arhiereul Valerie Moglan şi stareţul Mănăstirii Neamţ, Daniil Ciubotaru, la care s-a asociat şi Episcopul de Hotin, Visarion Puiu la întocmirea Regulamentului de funcţionare al acestui seminar. Dintre personalităţile învăţământului teologic universitar care s-au implicat activ au fost: Nechifor Crainic, Vasile Ispir, Ioan Savin, arhim. Iuliu Scriban, Firmilian Marin, ministrul Vasile Goldiş, ministrul Al. Lapedatu etc.
Conducerea seminarului, provizoriu, a avut-o Episcopul Nicodim Munteanu  până la venirea de la studii din străinatate a arhimandritului Laurenţiu Busuioc, subdirector Iacob Chiticaru, spiritual-duhovnic ierom. Ghimnazie Ifrim, mai apoi ierom. Ambrozie Nichifor, secretar Vucol Dornescu urmat de Vasile Grecu. Profesori: Daniil Ciubotaru, Ioan Barliba, Victor Moţoc, V. Stetin, V. Gheorghiţă, Arhid. Filotei Moroşanu – muzică bisericească şi vocală, Vucol  Dornescu, Vasile Grecu, A.Bucur, Gr. Schileriu, Dumitru Pelu, Mircea Vasiliu, Gr. Panţâru, Vasile Filipov, Dr. M. Bontescu, medicul internatului etc.
Elevii care se puteau prezenta la acest seminar puteau fi de la orice Mănăstire din ţară. În timpul celor  trei ani şcolari cât a funcţionat au fost un număr de 101 de elevi (clasa I- 33; clasa a II-a –33; clasa a III-a –35).
Pregătirea se făcea după o programă asemenea cu cea de la seminariile pentru pregătirea clerului de mir şi cu câteva discipline privind viaţa monahală. Deşi rezultatele şcolare s-au calificat ca fiind destul de bune, totuşi apariţia unor disensiuni pe plan local au condus la desfiinţarea seminarului şi transferarea lui la Mănăstirea Cernica.
Cum pe lângă Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ fiinţa şi o şcoală de cântăreţi cu patru clase, ea a continuat în acelaşi loc ca şi seminarul, adică în clădirea din partea de “de din  jos de odae”. În anul 1937 această şcoală de cântăreţi bisericeşti a trecut sub jurisdicţia Mitropoliei Moldovei-Iaşi cu titulatura: “ Şcoala de Muzică Bisericească”. Pentru părinţii din Mănăstirea Neamţ aceasta şcoală de muzică bisericească era considerată tot ca un seminar, de aceea se ivesc aspecte necorespunzătoare şi în înscrisurile din arhivă, această şcoală numită “Seminar de muzică” a funcţionat  până la incendiul din 13/14 octombrie 1938 în vechiul local, după care s-a mutat în alte încăperi din Mănăstire, clădirea deteriorată de incendiu fiind supusă unor lucrări de restaurare de proporţii deosebite cu etajare şi altă compartimentare.

La 29 iunie 1935, Mănăstirea Neamţ a câştigat un proces prin care i s-a retrocedat vatra înconjurătoare de circa 14.000 ha. în anul 1937. La 2 septembrie, Patriarhul Miron Cristea a vizitat Mănăstirea Neamţ şi printre altele dorea, ca din veniturile ce se vor realiza din exploatarea terenurilor redobândite să se facă în această Mănăstire:

1. O şcoală duhovnicească de o înaltă cultură teologică care să fie o podoabă a Bisericii Ortodoxe;

2. O tipografie care să ajungă iaraşi ca şi în trecut, căci limba frumoasă românească s-a format şi s-a scris nu în altă Academie, ci aici în această tipografie de la Neamţ, pe ale căror mineie şi cărţi bătrâne, pe care cine le citeşte astăzi rămâne încântat şi înălţat sufleteşte;
3. Să se facă şi o secţie de icoane bisericeşti în care să se picteze sfintele noastre icoane pe care ţăranii noştri le iau cu toată dragostea şi sfinţenia;
4. Să se dea ajutor Spitalului din Târgu Neamţ pentru ca astfel pe lângă mângâierea sufletească să dăm  şi alinare durerilor trupeşti. Şi mare ar fi bucuria ca, dintre monahii care au făcut seminarul, unii să  facă şi medicina. Şi astfel vom ajunge să fim o instituţie bine închegată şi formată.
Mănăstirea Neamţ e în fruntea tuturor Mănăstirilor din ţară şi va ajunge să fie întâia Mănăstire din întrega lume ortodoxă[31].
Dupa incendiul din 13/14 octombrie 1938, din clădirea Seminarului a rămas doar un morman de moloz. Mitropolitul Nicodim primind vestea despre aceasta nenorocire, de la Iaşi a incurajat pe părinţi prin cuvintele: “Asta a fost voia lui Dumnezeu; pe temelia ei, tot El ne va ajuta să zidim o altă clădire şi mai mândri” şi, ea s-a realizat în timp de doi ani peste o parte din zidurile vechi ridicându-se etaj cu paraclis tot în cinstea Sfântului Mucenic Pantelimon, cum se vede la intrarea în el, având icoana acestui sfânt Mucenic cu inscris chirilic.
O piatră de marmură albă, aşezată la faţada dinspre şosea are inscris următorul text: “În numele Tatalui şi al Fiului şi al Sf. Duh s`au zidit acest seminar pe temeliile Seminarului din 1821 care avea numai parter şi arsese în 1938. Lucrările s`au săvârşit cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicodim, Mitropolitul Moldovei, cu cheltuielile Sf. Monastiri Neamţu şi sub grija comitetului condus de stareţul Melhisedec, egumenul de Secu Vasian şi Ghenadie ales de sobor, terminându-se lucrarea în anul 1939”. Într-o conferinţă ţinută la Radio de către Mihai Tican Rumano în ziua de 16 noiembrie 1942, apărută şi în broşură la Tipografia M. Neamţ, în acelaşi an, la pagina 14 se vestea: “Palatul seminarului monahal este o impunătoare clădire cu două etaje, cu cerdace mari împrejur şi cu paraclisul Sfântului Mucenic Pantelimon la mijloc, răspunzând în totul menirii sale, săli de cursuri, ateliere, dormitoare, baie, spălătorie.
Durata cursurilor acestui seminar este de 5 ani – 4 ani de studii şi al cincilea de practică; se primesc aici tineri între 15-25 ani, de oriunde din ţară, cum şi fraţii trimişi de celelalte Mănăstiri. Monahii din Mănăstirea Neamţu nu pot fi hirotoniţi fără absolvirea acestui seminar. Apoi fraţii şi monahii elevi mai sunt obligaţi să înveţe şi o meserie într-unul din atelierele Mănăstirii, precum şi pomicultura şi zootehnia. Elevii sunt scutiţi de orice taxă şcolară şi de întreţinere…”

Seminarul monahal superior de la Mănăstirea Neamţ – septembrie 1948 – iulie 1952
În spaţiul Mitropoliei Moldovei şi Sucevei – actuala Mitropolie a Moldovei şi Bucovinei, cu toamna anului 1948 s-a decis înfiinţ area a doua seminarii monahale:

unul pentru monahi la Mănăstirea Neamţ şi unul pentru monahii la Mănăstirea Agapia (în primul an la Mănăstirea Varatic  până la pregătirea spaţiului la Agapia). Aceste seminarii nu erau în subordinea Mitropoliei Moldovei şi Sucevei ci erau subordonate Administraţiei Patriarhale, însăşi Mănăstirile Neamţ şi Agapia fiind declarate stavropighii ale Patriarhiei Ortodoxe Române – Bucureşti.
Reglementarea funcţionarii acestor seminarii monahale s-a făcut prin  dispoziţii şi reglementari speciale – cu programe adecvate vieţii monahale. A existat un termen de la începutul redactarii Regulamentului pentru aceste seminarii monahale şi  până la aplicarea lui. Începerea s-a făcut în vara anului 1948 iar cursurile s-au început în anul 1949 cu 1 februarie, deşi anul şcolar s-a socotit ca fiind anul 1948-1949.

Referindu-ne numai la Seminarul monahal de la Mănăstirea Neamţ am arătat că aici a funcţionat un învăţământ în şcoli de pregătire monahală care în decursul timpului au avut titulaturi diferite ca: Şcoala Duhovnicească ”Neonil”; Şcoala Duhovnicească „Greco-Latină”; Şcoala de Adulţi; Şcoala de Cântări; Şcoala Mănăstirii de Muzică Bisericească…, de Cântări Bisericeşti…; Seminar de Muzică Bisericească; Seminar monahal, Seminar monahal superior, Seminarul monahal „Patriarhul Nicodim”…etc.

Cu data de 1 februarie 1949, Ministerul Cultelor, cu adresa nr. 1487 comunica lista personalului didactic – aprobat pentru a funcţiona la catedrele ce se indicau pentru fiecare cadru didactic. Printre primii profesori numiţi au fost o serie de arhierei-vicari şi locotenenţi de episcopi, care, şcosi de la posturile în care funcţionaseră  până acum, practic nu mai făceauparte din plenul Sfântului Sinod – era aceasta o formă de „epurare” a membrilor Sfântului Sinod.
Arhiereii care au fost numiți la Seminarul monahal de la Mănăstirea Neamț cu 1 februarie:

– Episcopul dr. Partenie Ciopron fost episcop al armatei (prin desfiinţarea Episcopiei Armatei);

– Arhiereul Atanasie Dincă Bârlădeanul;
– Arhiereul Eugen Laiu Suceveanul;
– Arhiereul Pavel Şerpe Ploieşteanul.
S-a mai adaugat şi Arhimandritul Laurenţiu Busuioc, fost director al Seminarului, care a funcţionat la Mănăstirea Neamţ în anii 1925-1928.

Cu o altă adresă Ministerul Cultelor din 10 februarie 1949 – nr.3047, comunica numirea ca director al Seminarului Monahal din Mănăstirea Neamţ, cu data de 1 februarie 1949 a episcopului dr. Partenie Ciopron.
Cursurile anului şcolar 1948-1949 s-au deschis la 7 februarie 1949. Seminarul a început cu două clase, cu elevi dintre părinţi de la mai multe Mănăstiri si, majoritatea alcătuind-o cei din Mănăstirea Neamţ. Deschiderea activităţii nu a putut avea loc în localul Seminarului reînnoit în anul 1939, deoarece acest local era încă sub folosirea organelor de stat în special ca lagăr pentru deţinuţi “politici, clerici” de o anumită nuanţă confesională. Numărul deţinuţilor varia între 40-50 de persoane. Nimeni nu avea acces la intrare în local, doar un delegat al Mănăstirii avea aprobarea de a veni la postul de gardă în unele zile fixate pentru a lua lenjeria murdară şi a o aduce la spălătoria Mănăstirii şi după ce era spalată şi uscată o aducea şi o preda santinelei. Părinţii care  îşi mai aminteau de acest fapt ca Protos. Nifon Corduneanu, Episcop Vicar Gherasim Cucoşel confirma acest lucru şi arăta ca fostul frate Mitrofan Băltuţă (ajuns exarh al Mănăstirilor Mitropoliei Moldovei şi Sucevei – Bucovinei – decedat iunie 1995) care a fost după aceea absolvent al şcolii de cântăreţi bisericeşti – secţia monahală – de după 1952, a împlinit această ascultare.

În aceste condiţii cursurile s-au început la arhondaricul Mănăstirii unde li s-au pus elevilor şi dormitoare la dispoziţie, iar masa li se servea la trapeza Mănăstirii. La 14 februarie 1949 direcţiunea seminarului raporta Patriarhiei situaţia precară în care trebuia să-şi desfăşoare activitatea. Motivarea se făcea discret arătându-se ca localul “era ocupat de altcineva”. Acel  «alt cineva » am aratat mai înainte cine era. Cu raportul nr. 26

din 1 martie 1949 Seminarul arăta Patriarhiei că localul a fost evacuat şi a fost preluat de la autorităţile militare de către administraţia Mănăstirii, de la care fusese luat. Se manifesta speranţa că peste puţin timp se va putea desfăşura activitatea în localul propriu al Seminarului – ceea ce s-a şi întamplat. Treptat s-au aprobat şi posturile administrative ale şcolii, secretar, contabil, administrator, magazioner, bucătar şi personal de serviciu.
Aprovizionarea Seminarului era anevoioasă – fondurile fiind insuficiente, ceea ce a condus la a se cere Patriarhiei aprobarea ca Mănăstirile care aveau elevi la aceasta şcoală să fie obligate să trimită anumite alimente ( raport nr. 23 din 24 februarie 1949) ceea ce s-a aprobat. Totodată elevii au trebuit să-şi asigure şi un minim de inventar: tacâmuri, pat, saltea, pernă, paturi, etc. Mănăstirea a pus la  dispoziţia seminarului o căruţă cu doi cai pentru aprovizionarea de la Tg. Neamţ. La 26 februarie 1949 Seminarul informa Ministerul Cultelor că tot inventarul de care se serveşte este proprietate a Mănăstirii.
Activitatea didactică era mult îngreuiată de lipsa unei programei şi a manualelor ( raportul nr. 22 din 24 februarie 1949). Tot în luna februarie se solicita Patriarhiei aprobarea unor posturi pentru următoarele persoane: Dionisie Creţu – spiritual; Demostene Tebeică – secretar; Sofian Boghiu la catedra de pictură şi sculptură ( rapoartele 5-6 din 9 februarie  1949).
Directoratul episcopului Partenie Ciopron a fost  până în aprilie – mai 1949 fiind transferat în post de vicar patriarhal la Bucureşti. în locul lui a fost numit Arhiereul Emilian Antal, care la plecarea de la Neamţ a lăsat Seminarului o trăsură cu doi cai cu roţile protejate de cauciuc. După Emilian Antal a urmat la directorat arhiereul Pavel Şerpe care a fost un timp şi stareţ al Mănăstirii Neamţ, iar pe urma numai director al Seminarului şi, fiind scos la pensie i s-a fixat ca loc de retragere Curtea de Arges, cu 1 august 1952.
Între anii 1949-1952 corpul profesoral a sporit aflându-se înscrişi printre profesori următorii : Benedict Ghiuş, Nicodim Sachelarie, Petru Pogonat, Petroniu Tanase, Victo

r Ojog, Andrei Scrima, Rotaru…, Al. Opatchi etc.
Seminarul monahal din Mănăstirea Neamţ a funcţionat în anii şcolari :1948-1949 ;1949-1950 ;1950-1951 şi 1951-1952, adică 4 ani şcolari iar cu iulie 1952 desfiinţându-se, clasele rămase pentru continuare de studii au devenit secţie monahală pe lângă Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti a Mitropoliei Moldovei şi Sucevei care a luat fiinţă la 1 septembrie 1952 prin transferarea şcolilor de cântăreţi de la Suceava şi de la Roman, care au fost desfiinţate conform deciziei Mitropoliei Moldovei şi Sucevei nr.1846 din 28 iulie 1952.
Elevii Seminarului monahal din Mănăstirea Neamţ urmau trei ani de curs teoretic şi un al patrulea an pentru calificarea într-o meserie. Meseriile erau: tipografie (cu ramurile: zetărie, maşini, legătorie), pictura, sculptura şi olăria. După clasa a treia se dădea examen de diplomă pentru cunoştinţele teologie, liturgică teoretică şi practică, muzică bisericească vocală şi psaltică, iar după anul de practică se dădea un examen de calificare în una din meseriile la care s-a urmat. Numai şi cu anul de practică într-o meserie şi obţinerea calificării într-o meserie din cele indicate se putea înscrie un monah la Institutul Teologic de grad universitar cu binecuvântarea Eparhiei de care aparţinea. După desfiinţarea seminarului monahal elevii monahi rămaşi pentru continuarea de studii la Şcoala de Cântăreţi Biserceşti, după examenul de diplomă trebuiau să urmeze calificarea într-o diciplină practică la Mănăstirea Plumbuita – Bucureşti pentru pictură – sculptură şi la Curtea de Argeş pentru olărie.

Secţia monahală în cadrul Şcolii de Cântăreţi bisericeşti de la Mănăstirea Neamţ, începand cu 1 septembrie 1952

Aşa cum s-a mai aratat, cu 1 septembrie 1952, personalul fostului Seminar monahal din Mănăstirea Neamţ, a fost disponibilizat şi s-a aprobat o nouă schemă de personal, în care personalul didactic a rămas în acelaşi număr pentru toată şcoala, iar cel administrativ şi de serviciu s-a dublat, având o dubla schemă: una pentru şcoala de cântăreţi bisericeşti (ca la celelalte şcoli de cântăreţi bisericeşti din ţară) şi alta pentru secţia monahală. Deşi cu un personal sporit şi cu o dublă schemă pentru personalul administrativ şi de serviciu, contul de bancă şi repartiţiile la alimente de la unităţile comerciale raionale erau pentru numărul total de salariaţi şi de elevi, totuşi responsabilul profesor arhim. Nicodim Sachelarie, a prezentat Patriarhului Iustinian un memoriu în mai multe puncte, printre care cerea ca secţia monahală să aibă alimentele ei, gestiunea ei şi alte facilităţi, ceea ce presupunea o magazie aparte şi o evidenţă separată. Patriarhul a aprobat.Punerea în aplicare însă era anevoioasă ceea ce a determinat o intervenţie la Mitropolitul Sebastian al Moldovei şi Sucevei care a clarificat situaţia, în sensul ca şcoala de la Mănăstirea Neamţ este şcoală eparhială a Mitropoliei Moldovei şi Sucevei împreună cu Eparhia Romanului şi Huşilor, iar secţia monahală nu mai este seminar monahal sub directa conducere a Administraţiei Patriarhale, aşa cum au rămas în continuare seminariile monahale de călugărţe de la Horezu şi Agapia, mănăstiri care erau stavropighii patriarhale. Intervenţia Mitropoliei Moldovei şi Sucevei a fost luata în considerare şi secţia monahală a avut acelaşi tratament ca şi elevii şcolii de cântăreţi, cu aceleaşi săli d e clasă doar cu dormitoare separate şi sufragerie separată din lipsa de spaţiu şi o bucătărie separată din aceleaşi motive, dar cu o singură evidenţă contabilă şi cu un singur cont la bancă şi o singură repartiţie de lemne, petrol – alimente pentru tot efectivul şcolii – personal şi elevi.

Toate cheltuielile pentru iluminat, încălzit, întreţinere se făceau pe aceeaşi situaţie pentru ansamblul internatului – acesta fiind de altfel şi punctul de vedere al Departamentului Cultelor.
Lucrurile s-au temperat iar conlocuirea între secţia monahală şi „mireni” s-a realizat în bune condiţiuni aşa după cum erau şi repartizările, când totul era pe „cartelă”.
Mai neplacut a fost faptul ca Administraţia Patriarhală, din excesul de zel în privinţţa evidenţei i nventarului la capitolul bunuri materiale, a scris mai dinainte de a se fi făcut unificarea secţi

ei monahale cu şcoala de cântăreţi şi bunuri care nu-i aparţineau şi pentru care nu făcuse nici o investiţie întrucât elevii monahi au fost obligaţi să-şi aducă de la Mănăstirile lor : pat, saltea, perna, inventar moale, tacâmuri de sufragerie iar de toate acestea au fost deposedaţi fiind transferate seminarului de călugăriţe de la Mănăstirea Agapia. Aşa s-a făcut ca în plin sezon şcolar şcoala de la Mănăstirea Neamţ a trebuit să predea: bănci, catedre, paturi, inventar de sufragerie etc, şi să fie nevoită a-si improviza ceea ce era de strictă necesitate pentru un efectiv destul de sporit faţă de cel ce fusese al Seminarului monahal. S-au improvizat paturi de lemn colective, s-au despărţit două săli m ari, prin pereţi de lemn pentru spaţiul necesar efectivului sporit de elevi – la realizarea pereţilor au contribuit elevii monahi printre cei pricepuţi la lemnărie: Firmilian Olaru şi Pop Longhin iar mirenii cu lipirea pereţilor încât încă înainte de plecarea în vacanţa de Crăciun a început a se folosi noile clase.

Cu vesela s-a putut rezolva întrucât în planul şcolar era şi îndeletnicirea practică – olarie – îndeletnicire ca şi la Seminarul monahal. Un meşter olar lucra sub conducerea unui profesor (la Seminarul monahal olăria a fost realizată cu specialistul Medrea, înlocuit apoi cu un olar popular Donici, precum şi secţiile de sculptură în lemn şi pictură sub îndrumarea Arhim. Sofian Boghiu şi Arhim. Rotaru de la Mănăstirea Putna), iar a treia secţie era a tipografilor, în care scop tipografia Mănăstirii (preluată de Administraţia Patriarhală a fost mutată în localul actualului seminar în anii 1950-1951 pentru practica elevilor monahi). Cu septembrie 1952 olaria a rămas ca meserie practică de lucru manual cu Prof. Arhim. Varahil Theodor Moraru şi cu meşterul Donici. Produsele se vindeau fie pe loc fie în Tg. Neamţ unde şcoala avea un magazin de desfacere

cu o salariată, cu plata de chirie, cu aprovizionarea cu combustibil, plata de lumină, impozite etc. era pentru şcoala o situaţie care nu aducea profit, marfa neputând concura olăria de pe piaţă. În consecinţă după aproape doi ani a trebuit să se închidă acest magazin.  Totuşi unii elevi au învăţat meştesugul olăriei şi au realizat produse interesante ca format – mai ales amforele de tip grecesc fiind invidiate şi solicitate de cei care vizitau şcoala.

Menţionam că, faţă de alte şcoli, în Seminariile Teologice şi în şcolile de cântăreţi bisericeşti, „educaţia” trebuia să se extindă pe mai multe compartimente specifice scopului urmărit: educaţie duhovnicească-spirituală, educaţie religioasă-morală-liturgică, şi educaţie socială-cetăţenească-patriotică.
Educaţia duhovnicească spirituală, deşi se cuvine să fie efectuată de către întreg corpul profesoral, răspunderea principală rămânea în seama directorului şi colaboratorilor speciali: spirituali şi pedagogi. Spiritualii,  până în anul 1946/7 se recrutau dintre preoţii de parohii după recomandarea ierarhului locului. Cu anul 1946/7 s-a instituit un examen de capacitate pentru spirituali după modelul examenelor de capacitate pentru corpul didactic. În urma acestui examen de capacitate, candidaţii erau chemaţi la ocuparea posturilor vacante potrivit mediilor obţinute la examenul de capacitate. Urmau după numire, inspectţile de titularizare şi definitivare. A fost primul examen din istoria seminariilor pentru ocuparea posturilor. Acel examen de capacitate a avut ca preşedinte pe profesorul universitar, viitorul Patriarh al României Iustin Moisescu; pentru pedagogie a fost numit profesorul universitar Narly şi alţi profesori de seminar.

În perioada 1948/9-1951 şcolile de cântăreţi care au fost continuatoare şi a vechilor şcoli de cântăreţi şi a seminariilor teologice nu au avut în schema de funcţiuni nici posturi de spirituali şi nici de pedagogi.

Directorul de seminar avea în sarcină a urmări cum  îşi desfăşoară cei în drept activitatea duhovnicească-spirituală, convoca şedinţe de lucru cu spiritualii şi pedagogii, încercţnd să găsească cele mai bune metode de lucru pentru îmbunătăţirea muncii. Spiritualii predau şi orele de liturgică teoretică şi practică, oficiau serviciile divine, ţineau tematici în anumite zile pe probleme corespunzatoare pregătirii pentru spovedire, pentru participarea la sfintele slujbe, comportare în şcoala şi în societate etc.
Pedagogii se ocupau cu supravegherea desfăşurării fără abatere a programului de internat, supravegherea orelor de meditaţie, de participare la momentele de rugăciune, la sufragerie etc.
Începând cu anul 1952, la Mănăstirea Neamţ de la 1 septembrie a funcţionat ca spiritual pr. Vasile Iordache ( fost profesor şi director la Seminarul “ Sf. Gheorghe” din Roman, transfe rat de la Seminarul monahal de la Agapia, urmat de alţi părinţi din cinul monahal ca şi dintre preoţii de mir.
Cu acelaşi an ca pedagogi lista s-a început cu ierodiaconul Pimen Zainea (actualul Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilui ) după care s-au succedat şi alţii.
Pentru secţia monahală, cu 1 septembrie 1952, latura duhovnicească-spirituală a fost încredinţată responsabilulul secţiei, Arhimandritul Nicodim Sachelarie, urmat apoi de către Arhimandritul Ghenadie Niţoiu.
S-a impus şi rânduirea profesorilor de serviciu câte o zi pe săptămână pentru a se asigura cu şi mai mare eficienţă programul de internat.
Educaţia religioasă-morală-liturgică . Şi după anul 1948 programul liturgic şi de rugăciune se desfăşura ca şi înainte cuprinzând rugăciunea de dimineaţă, de seară (cu citirea unui text din Sfânta Scriptură şi o provocare la meditaţie) rugăciuni înainte şi după masă, slujbe în paraclisul şcolii în duminici şi zile de sărbătoare cu participare la biserica Mănăstirii, elevii fiind însoţiti şi de profesori. Această stare de lucruri nu a durat însă multă vreme, întrucât reprezentanţii Departamentului Cultelor  au interzis participarea elevilor la slujbele din Mănăstire, elevii trebuind să rămână în permanenţă numai în paraclisul şcolii.

Educația socială-cetăţenească-patriotică . Începând cu anii 1948-1949 a devenit din ce în ce mai complicată prin tematici dirijate de către Departamentul Cultelor, secţia învăţământ. Fiecare profesor-diriginte trebuie să-şi facă planificarea tematicilor, pregătirea materialului cu anticipaţie cu elevii repartizaţi şi ei pentru căutarea bi

bliografiei. Erau şi gazetele de perete, la care contribuiau profesorii şi elevii. Elevii erau îndemnaţi să-şi prezinte şi lucrări proprii: proză, poezii, bucăţi muzicale etc. Se pregăteau chiar şi unele serbări dinaintea vacanţei de Crăciun, cu piese religioase: “Naşterea Domnului”, “Venirea Magilor”, colinde, obiceiuri. La aceste sărbători ( Steaua, căluşeii, ursul, semănătorii etc.), Arhim. Justinian Dalea a alcătuit o piesă religioasă pentru aceste sărbăatori, iar Arhim. Theodor Varahil Moraru a pictat mai multe scene. Elevii erau selecţionaţi pentru partea artistică, iar efectele erau dintre cele mai îmbucurătoare, sala fiind neîncăpătoare când se ştia că va fi serbarea. După câţiva ani, lucrul acesta a fost interzis, cursurile ţinându-se  până la 22 decembrie orele 12, când elevii plecau în vacanţă.
Alte serbari se dădeau în diferite momente istorice planificate şi mai ales la sfârşitul anului şcolar, când erau prezenţi şi delegaţii eparhiali şi împuterniciţii teritoriali. A fost o vreme când cuvântul de sfârşit de an trebuia să fie văzut de secţia culturală raională, căreia i se trimitea mai înainte cu câteva zile.
Subliniem faptul că atâta vreme cât a funcţionat secţia monahală, elevii mireni au avut de la elevii monahi pildă de viaţă religioasă-meditativă, de participare liturgică cu toată pioşenia, de lucrarea practică, chiar în grădina şcolii.

Cursuri de perfectionare didactica începand cu anul 1948.
În toate şcolile statului după 1944 au început a se organiza cursuri speciale pentru perfecţionarea corpului didactic, pentru a fi cât mai bine aplicate principiile pedagogice ale sistemului socialist. Şi în seminariile teologice şi în şcolile de cântăreţi de  până la 1948 s-au dat indicaţii pentru unele obiecte potrivit pregătirii care se facea tineretului în toate şcolile, iar educaţia social-politică nu putea fi ocolită.
În luna august 1948, profesorii de la Seminariile teologice au fost planificaţi spre a urma un curs de perfecţionare didactică ( ICD = Îndrumare a Corpului Didactic), care a durat câteva săptămâni. La Roman, în internatul Seminarului “Sf. Gheorghe”, aceste cursuri s-au ţinut cu cadrele din întreg raionul Roman – de la şcolile prim

are şi Seminar. Cursurile se predau cu o terminologie greu asimilabilă după practicele sovietice, fiind şi cazuri de şocuri psihice la unii cursanţi.
Odata cu desfiin ţarea şcolilor de pregătire a personalului bisericesc şi reorganizare pe alte principii, personalul didactic al acestor şcoli nu a mai urmat cursurile cu personalul didactic de la şcolile de stat ci, au fost organizate de secţia de învăţământ de la Patriarhie, cu avizul şi indicaţiile Departamentului Cultelor, la Bucureşti. Participau profesorii de la toate şcolile teologice din  ţară şi cursurile erau profilate pe materii teologice şi social-politice urmărindu-se însă principiile învăţăturii creştine.
După anul 1950, s-au căutat posibilităţi pentru pregătirea şi tipărirea de manuale şcolare care să înlocuiască pe cele vechi, care nu mai puteau fi folosite fiind „necorspunzătoare” vremii respective.
În conformitate cu decretul nr. 410/1959, Mănăstirile au fost depopulate de vieţuitorii care aveau “caziere”. Pregătirea punerii în aplicare a acestui decret a fost făcută cu minuţiozitate cu câţiva ani mai înainte, când pe bază de tabele sau liste alcătuite cu motivări diferite culese din locuri şi de la persoane necunoscute, unii părinţi au fost trimişi “la urma lor”. Li s-a dat, de către unităţile monahale, 500 lei şi indicarea de a pleca. Unii au mers la localităţile de origine, în familiile lor, şi prin felul cum lucrau erau modele de gospodari şi de cucernicie. Unii au intrat în servicii de pază, lucrători în fabrici, s-au înscris la învăţarea unor meserii. Unii, după iesirea la pensie, au fost toleraţi să revină în Mănăstiri ca lucrători, bucătari, în posturi de pază, îngrijitori la grajduri etc.. Cei mai mulţi au rămas în viaţa civilă de teama de a nu fi puşi din nou în situaţia să fie şcosi din Mănăstiri.
Dintre elevii monahi, cu anii 1956/7 unii au fost înscrisi pe listele de ieşire din Mănăstire şi astfel, nemaiavând recomandarea Mănăstirii şi nici aprobarea Eparhiei, nu mai puteau fi primiţi în şcoală. Au trecut mai mulţi ani  până unora dintre ei li s-a aprobat să continue şcoala. Reprimirea celor care au fost indepărtaţi de la cursurile de zi s-a făcut într-o formulă nouă: „la fără frecvenţă”.
Un tabel din anul şcolar 1970/1 la 22 ianuarie înscria un număr de 14 monahi, iar la altă sesiune de la sfârşitul anului 1970-1971, lista cuprinde 17 nume de monahi. Trei monahi din cei din lista a doua au dat şi examenul de diplomă.
Circula într-o vreme vorba ca unul sau altul dintre monahii care au apucat vremea întreruperii cursurilor au reuşit să facă seminarul, în timpul record de 15-20 de ani!
Între 1957-1977 cursurile la Seminarul de la Mănăstirea Neamţ erau cu o durata de 5 ani dintre care: 2 ani şcoala de cântăreţi bisericeşti şi următorii 3 ani cursuri semin

ariale. Elevii primeau după cei doi ani, în urma unui examen, diploma de cântăreţi bisericeşti. Ei puteau sp se angajeze cântăreţi bisericeşti sau aveau posibilitatea, dacă promovau examenul cu note bune, să continue studiile de seminar.
După 1977 a fost eliminat examenul dintre prima şi a doua treaptă pentru că elevii se înscriau la Seminar, după învăţământul obligatoriu, care începând cu acest an erau de 10 clase, cursurile seminariale desfăşurându-se tot pe parcursul a 5 ani.
În această perioadă (1952-1990) Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, a fost singura şcoala teologică din Moldova, Seminar care a format preoţi pentru toată Moldova.
Permanenta grijă pentru menţinerea şi dezvoltarea unui învăţământ teologic elevat la Mănăstirea Neamţ a continuat. Îmbunătăţiri deosebite s-au făcut începând cu  anul 1972 în timpul mitropolitului Iustin Moisescu când  s-a închis careul vechiului seminar şi s-a ridicat o construcţie cu subsol, sufragerie la parter şi doua etaje pentru camere. S-a îmbunătăţit sistemul de iluminat cu trecerea de la iluminatul cu instalaţie proprie la racordarea la iluminatul naţional; bănci noi, mobilier, încălzire centrală, instalaţii sanitare şi alte utilităţi. Alte îmbunătăţiri şi amenajări s-au continuat şi în deceniile următoare sub directa îndrumare a Înalt Preasfinţitul Mitropolit Teoctist şi a Preasfinţitului Episcop Eftimie al Romanului şi Huşilor.
Remarcăm faptul că majoritatea absolvenţilor Şcolii de Cântăreţi şi ai Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ au devenit apoi slujitori ai Bisericii în parohiile din Arhepiscopia Iaşilor şi pe tot cuprinsul Patriarhiei Române, unii dintre ei fiind recunoscuţi ca personalităţi deosebite, slujitori ai Bisericii în ţară şi în străinătate. Dint re foştii elevi monahi mulţi au fost chemaţi în posturi de răspundere ca exarhi, mari eclesiarhi la catedrale, stareţi de Mănăstiri şi egumeni de schituri, profesori şi arhierei. De asemenea, mulţi dintre elevii nemonahi au devenit protopopi, secretari eparhiali, consilieri eparhiali, profesori de seminar sau de teologie, profesori de muzică, cercetători. Alţii au slujit Biserica în afara hotarelor ţării ţinând flacăra românismului aprinsă în sufletele românilor ortodocşi pribegi prin străinătate.
Amintim aici şi câteva nume de profesori, care au desfăşurat o muncă de înaltă jertfelnicie în cadrul seminarului în perioada 1952-1990.

Mitropolitul primat Iosif Gheorghian

IPS Epifanie Norocel Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei

IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei -pedagog
Episcopul Partenie Ciopron
Episcopul Dionisie Romano
Arhiereul Atanasie Dincă
Arhiereul Emilian Antal
Arhiereul Eugeniu Laiu Suceveanul
Arhiereul Pavel Şerpe  Ploieşteanul
Arhiereul Gherasim Cucoşel
Arhim. Daniil Ciubotaru
Arhim. Neofit Scriban
Arhim. Iuliu Scriban
Arhim. Antonie
Arhim.Nichifor Iliescu Sprînceană
Arhim. Sofian Boghiu
Arhim. Benedict Ghiuş
Arhim. Ghenadie Niţoiu
Arhim. Nicodim Sachelarie
Arhim. Victor Ojog
Arhim. Justinian Dalea
Arhim. Hrisostom Asavei

Arhim. Varahil Moraru
Protos. Nicodim Grosu
Protos. Laurenţiu Busuioc
Protos. Dionisie Creţu
Ierom. Macarie Solescu
Ierom. Ghenadie Popescu
Ierom. Teodorit Ieremia
Ierom.Ghimnasie Ifrim
Ierom. Damaschin Mateescu
Ierom. Ambrosie Nichifor
Ierom. Grigorie Dăscălescu
Ierom. Policarp Popescu
Ierom. Macarie Brebete
Pr. Constantin Dron
Pr. Grigore Cozma
Pr. Ştefan Alexe

Pr. Ioan Negoiţă
Pr. Anibal Panţiru
Pr. Constantin Sârbu
Pr. Vasile Iordache
Pr. Dumitru Zamisnicu
Pr. Constantin Bobric
Pr. Gheorghe Aparaschivei
Pr. Iacob Chiticaru
Pr. Marcel Ciucur
Pr. Dumitru Belu
Pr. Costache Buzdugan
Pr. Mihai Vizitiu
Pr. Vasile Irina
Pr. Ioan Istrate
Pr. Maxim Nicolaie
Pr. Mihai Pâslaru
Pr. Mircea Păcurariu
Pr. Vasile Ignătescu
Pr. Teoctist Caia
Pr. Teofil Beşa

Pr. Constantin Mosor
Pr. Constantin Cojocaru
Pr. Gheorghe Onofrei
Pr. Dumitru Tincu
Pr. Nicolae Donos
Pr. Mihai Băjenariu
Pr. Mircea Ursache
Pr. Leonte Lehaci
Pr. Catrinei Dumitru
Pr. Iulian Vântu
Pr. Viorel Cojocaru
Arhid. Filotei Moroşanu
Arhid. Ioan Ivan
Ierod. Clement Nicolau
Ierod. Firmilian Marin
Ierod. Policarp Popescu
Diac. Grigorie Panţâru
Constantin Tomulescu
Stefan Bogdan
Ioan Bârliba
Victor Moţoc
Vasile Stetin
Vasile Gheorghiţă
Ilie Gheorghiţă
Vasile Lazarovici
Vasile Niculăeasa
Anton  Bucur
Grigorie Schileriu
Mircea Vasiliu
Mihăilescu
Vucol Dornescu
Ioan Serafinceanu
Alexandru Opatchi
Gheorghe Turcu
Vasile Filipoiu
Gheorghe Badea

Profesori şi elevi supuşi anchetelor, îndepărtaţi din şcoală, întemniţaţi.
De la Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti şi Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, unii în timpul activităţii şcolare, alţii după plecarea de la şcoală au fost ridicaţi, încadraţi în diferite forme de activităţi considerate subversive şi pedepsiţi cu ani de închisoare, sau li s-au luat dreptul de a mai profesa în învăţământul teologic.
1.   Pr. Prof. Dr. Ioan Zugrav, provenit de la Şcoala de la Suceava, în perioada septembrie-decembrie 1952 a fost hărţuit nedându-i-se avizarea de la Departamentul Cultelor pentru funcţionare la şcoala nou înfiinţată la Mănăstirea  Neamţ. Cu insistenţe foarte frecvente şi cu declanşarea că-l va plăti Mitropolia căci un “om” ca acesta nu poate fi lăsat muritor de foame, mitropolitul Sebastian Rusan a reuşit să obţină aprobarea de funcţionare, pe anul şcolar 1952/3, în iulie 1953 ieşind la pensie. Era învinuit de atitudine duşmănoasă faţă de URSS cu epitetul de “ rus alb”!.
2.   Prof. Arhim. Benedict Ghiuş, după plecarea de la Seminarul de la Mănăstirea Neamţ, a fost încadrat în grupul care acţiona cu numele de “Rugul aprins” din Bucureşti, primind câţiva ani de detenţie.
3.   Arhim. Varahil Theodor Moraru, fost profesor de îndeletniciri practice – pictură şi ceramică a fost ridicat împreună cu alţi vieţuitori de la  Mănăstirea Durău.
4.   Arhim. Hrisostom Asavei, fost spiritual la şcoala de la Mănăstirea Neamţ, fiind slujitor la catedrala mitropolitană de la Iaşi a fost ridicat şi condamnat un timp.
5.   Pr. Dumitru Zamisnicu fost spiritual, a fost preot şi de parohii. A fost condamnat pentru prea mare legătură cu credincioşii care îl cercetau, venind din alte localităţi.
6.   Pr. Grigore Cozma, după plecarea de la şcoală de la Mănăstirea Neamţ a fost ridicat de la parohia Agapia pe motiv că asculta posturi de radio şi difuza unor credincioşi veşti împotriva regimului.
7.   Arhim. Victor Ojog, profesor de muzică, după ieşirea de la catredră a fost ridicat împreună cu stareţul Mănăstirii Neamţ arhim. mitrofor Melchisedec Dimitriu, fost secretar particular al patriarhului Nicodim Munteanu, ţinut în beciurile securităţii de la Târgu Neamţ şi Bacău, iar după câteva luni de detenţie au fost şcosi din Mănăstire. Ulterior Victor Ojog a fost angajat ca muncitor la IRTA Piatra Neamţ, iar Melchisedec Dimitriu a fost primit vietuiţor la Mănăstirea Topliţa.
8.   Prof. Gheorghe Turcu, profesor de limba franceză, a fost prizonier; a fost şcos din învăţământ pentru următorul motiv: care au fost trimişi pe linia întâia a frontului din motive politice nu pot preda în învăţământ. Nu a fost lăsat să încheie situaţia anului şcolar, ci dându-i-se 2000 de lei i s-a pus în vedere să părăsească şcoala şi Mănăstirea.
9.   Ierodiacon Sebastian Stelian Barbu Bucur, profesor de muzică a fost scos de la catedră şi din Mănăstire. Ulterior s-a evidenţiat prin lucrări deosebite în domeniul muzicii psaltice şi cu cercetări în Sfântul Munte Athos.
Dintre elevii care au avut de suportat rigorile temniţelor au fost:
1.   Arhim. Mina Dobzeu a fost arestat şi închis în câteva rânduri pentru intervenţiile scrise trimise preşedinţilor Republicii în care înfiera starea de asuprire a Bisericii. Este cel care a avut legături duhovniceşti cu Nicolae Steinhardt.
2.   Ieromonahul Chesarie Ursu de la Mănăstirea Durău a fost arestat după ce a plecat din şcoală.
3.   Arhimandritul Gheorghiescu Chesarie după terminare a studiilor la Zogorsk – Moscova nevenind direct în ţară ci luând avionul a făcut o vizită la Roma unde a fost arestat.
Dintre elevii mireni: Şuţu Gheorghe şi colegul său Filip Ioan sub învinuirea că a făcut parte dintr-o organizaţie subversivă România Viitoare, au fost ridicaţi în vacanţa de Paşti, în Săptămâna Patimilor, de la Denia de Vinerea Prohod ului, judecaţi, condamnaţi la 4 ani, iar după câteva luni au fost eliberaţi în baza unui decret de amnistiere.  Şutu, după multe intervenţii, a primit aprobarea de a continua şcoala, Filip însă a rămas acasă. Sigur au mai fi fost şi alte cazuri despre care însă nu am avem cunoştinţă.

 

Directori ai Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ începand cu anul 1952

Diacon Ioan Ivan – 1952-1956
Arhimandrit Ghenadie Niţoiu – 1957-1962
Diacon Ioan Ivan – 1962-1963
Ştefan Alexe – 1963-1964
Preot Vasile Ignatescu – 1964-1967
Arhimandrit Epifanie Norocel – 1967-1971
Diacon Ioan Ivan – 1971-1972
Preot Constantin Sîrbu – 1972-1976
Preot Mihai Vizitiu – 1976-1990
Preot Teoctist Caia – 1990-1991
Preot Ioan Mihoc începând din 1991

Absolvenţi ai Seminarului Teologic Mănăstirea Neamţ chemaţi pentru a sluji Biserica în ierarhia superioară după anul 1949
Este o mare cinste, pentru orice şcoală când absolvenţii ei ajung să împlinească rosturi în posturi de răspundere în ramurile pentru care au fost pregătiţi. De altfel, acesta este scopul învăţământului, de a realiza climatul de formare cât mai corespunzator şi mai deplin al celor pe care îi instruieşte şi îi educă. Şcolile teologice sunt şi mai implicate în răspunderea de formare a vlăstarelor pe care le au în încredintare. Scopul acestor şcoli este sublim – formarea personalităţilor slujitoare lui Dumnezeu şi oamenilor. Problema vocaţiei, a chemării este de mare însemnate iar cadrul educativ-instructiv se cuvine să fie cât mai corespunzator scopului subliniat. Imprimarea în conştiinţa celor pe care îl formează aceste şcoli se cere a fi exercitată cu dragoste şi dăruire jertfelnică, cu tact, metodă şi rabdare, trebuind să conducă la implinirea dezideratului: omul potrivit la locul potrivit.
Între sutele de candidaţi şi de absolvenţi de la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamţ – după anul 1949 – mulţi au urmat şi cursurile Facultăţilor de Teologie, iar unii cursurile pentru obţinerea titlului de doctor în Teologie. Destoinicia şi buna pregătire s-a constatat prin examene în faţa comisiilor special alcătuite. Unii şi-au făcut pregătirea cu unele completări şi peste hotare.
Dupa cum am menţionat mai sus dintre absolvenţii de după anul 1949 constatăm ca mulţi au fructificat perioada de formare teologică şi s-au angajat în misiunea Bisericii ca preoţi de parohii, protopopi, în cancelarii eparhiale ca: inspectori bisericeşti, consilieri, vicari; unii sunt preoţi în diaspora, exarhi, stareţi de Mănăstiri şi schituri etc., iar alţii s-au învrednic it de primirea hirotoniei în treapta de arhiereu. Printre cei ajunşi arhierei sunt, nu numai cei care au provenit din cadrul sfintelor Mănăstiri şi schituri, ci şi din cei care au urmat Seminarul ca elevi “mireni”:
1. NESTOR VORNICESCU
Născut la data 1 octombrie 1927, în Lozova-Vorniceni, jud. Orhei. Absolvent al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, în anul 1951, doctor în Teologie, bursier al Institutului Ecumenic Bossey-Geneva, stareţ al mănăstrii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava; apoi al Mănăstirii Neamţ, episcop vicar al Episcopiei Craiovei (15 decembrie 1970); mitropolit al Olteniei (23 aprilie 1978); Membru de onoare al Academiei Române (1991) şi al Academiei de ştiinţe din Chişinău (1992);
2. ADRIAN HRIŢCU
Născut la data 22 februarie 1926; Absolvent al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, în anul 1952, licenţiat în Teologie, stareţ al mănăstrii Durău şi Slatina; exarh al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei; bursier la Freibourg şi Bossey – Geneva episcop-vicar al Eparhiei Iaşilor; episcop-vicar, cu acelaşi titlu al Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române pentru Europa Centrală şi Occidentală, cu sediul la Paris (ales 16 iulie 1980), apoi arhiepiscop al aceleiaşi eparhii  până în 1990.
3. PIMEN ZAINEA
Născut la 25 august 1929, în Greabănu, jud. Buzău. Studii la Seminarul monahal din Mănăstirea Neamţ (1948-1952), superioare la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1953-1957), studii de specializare la Universitatea din Koln (1976-1977). stareţ la Mănăstirea ,,Sf.loan cel Nou de la Suceava” (1974- 1978), exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopia laşilor (1979-1982); episcop-vicar al aceleiaşi Arhiepiscopii, cu titlul “Suceveanul» (numit 10 ianuarie 1982; ales arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor.
4. LUCIAN FLOREA
Născut  3 aprilie 1922, în Stremt, jud. Alba. Studii la Seminarul monahal din Mănăstirea Neamţ (1948-1953), la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1955-1956) şi la Academia duhovnicească din Zagorsk-Moscova (1956-1960) doctor în teologie; Superior al Aşezământelor Româneşti din Ierusalim şi reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului (mart. 1963-mai 1974); Episcop-vicar al Arhiepiscopiei ortodoxe române pentru Europa Centrală şi Occidentală, cu sediul la Paris, cu titlul “Făgărăşanul»; episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului; în octombrie 1995 ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, cu titlul “Tomitanul»; arhiepiscop Arhiepiscopiei Tomisului; pensionat începând cu 1 noembrie 2000 pe motive de sănătate.
5. EPIFANIE NOROCEL
Născut 14 decembrie 1932, în Mălini, jud. Suceava. Studii la Seminariile teologice din Mănăstirea Neamţ (1951-1955), şi Curtea de Argeş (1955-1956), la Institutul Teologic Universitar din Bucure şti (1957- 1959) şi la Academia teologică din Sofia (1959-1961) unde a obţinut licenţa; cursuri de doctorat specialitatea Istoria bisericească universală la lnstitutul Teologic Universitar din Bucureşti (1961 – 1962), la Academia duhovnicească din Moscova-Zagorsk (1962- 1964), şi din nou la Bucureşti (1966 -1968); profesor la Seminarul teologic din Mănăstirea Neamţ (1 mart. 1965 – 30 iun. 1971), director al Seminarului (1 ian. 1967- 1 ian. 1971); stareţ al Mănăstirii Neamţ (1 ianuarie 1971 -octombrie 1975);episcop -vicar al Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, cu titlul “Tomitanul; din 1982 episcop al Buzăului.
6. GHERASIM CUCOŞEL
Născut la  30 mai 1924, în Bogdanesti-Suceava. Studii la Seminarul teologic din Mănăstirea Neamţ (1949-1953), apoi la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1953-1957); Egumen la Mănăstirea Neamţ (1957-1962); Profesor la Seminarul teologic din Mănăstirea Neamţ (1957-1959); stareţ al Mănăstirii Putna (1962-1977; arhiereu-vicar al Episcopiei Aradului cu titlul «Hunedoreanul»; 1985 arhiereu misionar la Episcopia Buzăului cu titlul «Vrânceanul», iar din 1992, episcop-vicar la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor (cu titlul ,,Putneanul»).
7. CALINIC ARGATU – Născut la 6 iunie 1944, în Cracăul Negru, jud. Neamţ.
Studii la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamţ (1959-1964) şi la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1964- 1968); stareţ la Sinaia (1977-1981), apoi la Cernica (1981-1985); Arhiereu-vicar al Eparhiei Râmnicului şi Argeşului, cu titlul, “Argeşanul”; Episcop al Argeşului din1990.
8. TEODOSIE PETRESCU
Născut la data 12 decembrie 1955 la Gheorghiţeni, comuna Dorna Arini la 12 decembrie 1955. Absolvent al Seminarului Mănăstirea Neamţ, promoţia 1975, Institutul Teologic Bucureşti, promoţia 1980, asistent universitar la Institutul Teologic Universitar Bucureşti din 1986, doctor în teologie 1999, episcop-vicar al eparhiei Bucureştilor; arhiepiscop al Tomisului din 2001.
9. CORNELIU ONILĂ
Născut la 25 iulie 1966 în localitatea Corni-Albeşti, judeţul Vaslui; absolvent al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ (1981-1987); absolvent al Facultăţii de Teologie din Bucureşti (1988-1992); cursuri de doctorat la Facultatea de Teologie Evanghelică din Marburg – Germania. Arhiereu-vicar al Eparhiei Huşilor cu titlul Bârlădeanul (21 noiembrie 1999).
SEBASTIAN PAŞCANU
Născut la data de 5 noiembrie 1966 în Mureni, Dâmboviţa. Absolvent al Seminarului de la Mănăstirea Neamţ în 1988; absolvent al Facultăţii de Teologie din Bucureşti 1992; doctor în teologie la Facultatea de Teologie din Thesalonic – Grecia; stareţ al Mănăstirii Crasna 1996-1999, exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor 1997-2001; din 25 martie 2001 episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor cu numele Sebastian Ilfoveanul. Din 25 martie  2008, episcop al Sfintei Episcopii a Slatinei.
IOACHM GIOSANU
Născut la 29 martie 1954, în comuna Stăniţa, judeţul Neamţ. Absolvent al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ (1970-1975) şi Institutul Teologic Universitar Bucureşti (1976-1980), doctor în teologie (1994) Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului (1 mai 2000).

Învăţământul teologic la Seminarul de la Mănăstirea Neamţ după anul 1990

Anul 1990 reprezintă un moment de cotitură în viaţa Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ deoarece la cârma Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei  este intronizat actualul patriarh al României, Preafericitul Părinte Dr. Daniel, teolog prin excelenţă cu o nouă viziune a învăţământului teologic.
În anul 1990 Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ a primit numele de Seminarul Teologic „Veniamin Costachi”.

Acest lucru s-a datorat faptului că învăţământul teologic avea o mare continuitate în vatra Mănăstirii Neamţ, care nu a fost străină de prezenţa marelui ierarh, care a stat aici în timpul retragerii din scaun în primul deceniu al secolului al XIX-lea şi relaţiilor avute cu Sf. Cuv. Paisie de la Neamţ.
Activitatea Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” a luat un nou avânt prin preocuparea permanentă pentru creşterea calităţii învăţământului, a dotărilor precum şi o implicare permanentă a tinerilor în acţiunile promovate de Biserică. Seminarul începe acum editarea unei publicaţii sub numele „Întru lumina lui Veniamin Costachi”, revistă ce apare periodic  până în prezent ajungându-se la al 81-lea numar.
Începând cu anul 1993 învăţământul teologic este integrat în învăţământul de stat, programele şcolare se modifică adaptându-se cerinţelor impuse de Ministerul Învăţământului, cuprinzând mai multe discipline umaniste şi de cultura generală, pe lângă cele teologice.
Dorinţa I.P.S.Mitropolit Daniel ca toate bisericile să aibă angajat personal de cult bine pregatit a făcut ca începând cu anul 1994 să se redeschidă Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti-de 3 ani-, unde au învăţat muzica bisericească 7 serii de elevi,  până în anul 2003.
Pentru ca Biserica noastră să aibă specialişti buni pentru restaurare şi pictură bisericească, I.P.S.Sa a înfiinţat la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, începând cu anul 2000 şi o secţie de teologie – patrimoniu, cu câte o clasă de elevi în fiecare an şcolar.
Dotarea şi amenajarea modernă a seminarului a fost permanenţă după 1990. S-au utilat spaţiile de locuit pentru elevi, laboratoarele, cantina, gospodaria anexă care a fost reamenajată şi modernizată. Activitatea desfăşurată de cadrele acestei şcoli a fost apreciată cu ocazia participarii elevilor la diferitele simpozioane, sesiuni de comunicăari ştiinţifice şi teologice, concursuri şi olimpiade naţionale şi internaţionale. De-a lungul anilor, Seminarul a fost, în ceea ce priveşte rezultatele obţinute de elevi, constant între primele şcoli din învăţământul teologic din România.
Trebuie remarcat faptul că munca pedagogică presupune o foarte bună pregatire de specialitate din partea profesorilor şi un angajament cu multă dăruire. Pe lângă ora propriu-zisă de curs, profesorii sunt preocupaţi de editarea revistei şcolii, de publicarea de articole de specialitate în reviste eparhiale şi centrale, înregistrări de casete audio-video şi compact-discuri ce conţin cântări interpretate de corul şcolii.
În fiecare an au urmat cursurile seminarului de la Mănăstirea Neamţ şi elevi din: Republica Moldova, Ucraina, Cehia şi Slovacia.

Paraclisul „Sfântul Mucenic Pantelimon”
În latura de apus a seminarului, la etajul I, se afla Paraclisul şcolii cu hramul „Sf. Mucenic Pantelimon”. Este de fapt o bisericuţă, cu o arhitectură deosebită şi care a fost folosită încă de la construirea sa ca paraclis.
Fiind singura biserică a şcolii a fost permanent bine îngrijită de către directorii şi profesorii seminarului, dar mai ales a fost dotată cu veşminte şi cărţi de cult noi de către P. C. Prof. Mihai Vizitiu, director al Seminarului de la Mănăstirea Neamţ în perioada 1976 – 1990.
De multa vreme s-au tot pregătit profesorii şcolii să înfrumuseţeze cu pictură acest loc minunat de rugăciune. Acest lucru însă a fost şi în atentia Preafericitului Daniel, pe când era mitropolit la Iaşi, care a binecuvântat ca aceasta lucrare să se realizeze de către un tânăr pictor, Hulaşu Marian, ucenic al pictorului Vasile Buzuloi, şi care a pictat aici între anii 2002- 2003.
Pe pisania nou scrisăa a paraclisului se afla următorul text: „Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu desăvârşirea Sfântului Duh, s-a renovat, pictat şi înzestrat acest sfânt paraclis cu hramul „Sfântul Mucenic Pantelimon” care se află pe locul unor paraclise mai vechi cu acelaşi hram. Primul a fost ridicat de domnul Moldovei Scarlat Alexandru Calimah în zilele Mitropolitului Veniamin Costachi la anul 1820 şi a fost distrus intr-un incendiu la anul 1841. Un alt paraclis a fost ridicat pe acelaşi loc în anul 1843 de Neonil, stareţ al Mănăstirilor Neamţ şi Secu. Acest paraclis a fost distrus într-un incendiu împreună cu întreaga clădire numită „mai jos de odae” la anul 1939, refăcut de mitropolitul Moldovei Nicodim, la anul 1939. Lucrările de reînnoire s-au realizat la iniţiativa şi cu ajutorul Consiliului Profesoral având ca director pe P. C. Pr. Prof. Ioan Mihoc. Lucrările de pictură au fost executate în tehnica „a fresco” în anul 2003 cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Dr. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de către pictorul Hulaşu Marian sub îndrumarea şi girul pictorului Vasile Buzuloi. Primeşte Doamne jertfa binefăcătorilor şi înscrie numele lor în cartea vieţii Tale. Amin”

Biblioteca Seminarului
Seminarul de la Mănăstirea Neamţ a beneficiat de o parte din biblioteca fostului seminar „Veniamin Costachi” de la Iaşi. Adusă la Mănăstirea Neamţ după 1949 a fost depusă în actuala sufragerie a profesorilor (fostul paraclis, care după 1839 s-a reconstruit la etaj cu acelaşi hram Sf. Mc. Pantelimon). Între timp, în vremea mitropolitului Iustin, prin arhiereul-vicar Irineu Craciunaş s-a dispus selecţionarea cărţilor mai semnificative şi importante după care au fost transferate la biblioteca mitropolitană. Cele ce au rămas şi cu ceea ce s-a mai adaugat de la şcolile de cântăreţi bisericeşti desfiinţate au fost mutate în sala de la etaj aflată deasupra actualei săli de conferinţe. S-a făcut un nou inventar si, mai tarziu, biblioteca s-a mutat în actualul spaţiu în latura de miazănoapte a careului şcolii.
Prin grija Pr. Prof. Mihai Vizitiu, fost director al seminarului, şi cu binecuvântarea I.P.S. Teoctist, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, în anul 1984 au fost transferate multe cărţi din biblioteca arhimandritului Dionisie Udişteanu de la Mănăstirea Slatina în biblioteca Seminarului de la Mănăstirea Neamţ, ceea ce a făcut ca biblioteca să cuprindă un număr mai mare de volume, lucru de mare însemnătate pentru pregătirea elevilor. Biblioteca a primit apoi şi alte donaţii, ca cele cuprinse în  fondul de carte Prea Fericitul Patriarh Teoctist şi Preot Prof. Univ. Dr. Alexandru Ciurea.
Grija pentru îmbogăţirea inventarului bibliotecii a fost permanentă, atât din partea conducerii seminarului cât şi din partea ierarhilor Arhiepiscopiei Iaţilor. Astfel astăzi biblioteca cuprinde un număr mare de cărţi, reviste, diferite publicaţii, cu conţinut teologic, beletristic, ştiinţific, informativ etc., mai ales după ce Înalt Preasfinţitul Mitropolit Daniel a făcut noi donaţii de carte.

COLECTIVUL PROFESORAL DUPĂ 2010
în prezent Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ funcţionează cu un număr de 22 de cadre didactice calificate:
Pr. Ioan Mihoc – director – profesor titular, gradul didactic II;
Pr. Vasile Păvăleanu – director adjunct, profesor titular, definitivat, disciplina Învăţătura Ortodoxă – Dogmatică;
Pr. Viorel Romus Laiu – profesor spiritual titular, gradul I, disciplinele Spiritualitate şi Formare duhovnicească, Liturgică, Catehetică;
Arhim. Mihail Daniliuc – profesor suplinitor, debutant, disciplinele Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Istoria Bisericii Universale, Patrologie;
Mihai Giosan – profesor titular, gradul I, doctor în Istorie, disciplina Istorie;
Dumitrina Ungureanu – profesor suplinitor, definitivat, disciplinele Istorie și Geografie;
Prof. Elena Laiu – profesor titular, gradul I, disciplina Limba franceză şi Limba engleză;
Ilarion Argatu – profesor suplinitor, debutant, disciplinele Studiul Vechiului şi Noului Testament, ;
Maria Luca – profesor titular, disiciplina Matematică.
Rudeanu Serghei – profesor titular, definitivat, disciplinele Limba şi literatura română, Literatura Universală;
Prof. Elena Apetroaie, profesor suplinitor, gradul I, disciplina Limba şi literatura română;
Iuliana Atudosiei, profesor suplinitor, gradul I, disciplinele Economie, Sociologie, Logică;
Carmen Pîrleciu – profesor suplinitor, gradul I disciplinele Chimie şi Fizică;
Anca Radu –  profesor suplinitor, gradul I, disciplina Educaţie fizică;
Ţârdea Dan – profesor titular, gradul I, disciplinele, Desenul, Studiul formelor, Studiul culorii, Sculptură, Icoanăa;
Oana Grădinaru – profesor titular, gradul I, disciplina Istoria Artei.

Academia „Sf. Ioan de la Neamţ
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în anul 1993, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei,  s-a înfiinţat Academia Ortodoxă „Sf. Ioan de la Neamţ – centru de spiritualitate şi cultură ortodoxă”. Unul din principalele motive a fost necesitatea creşterii rolului mirenilor în activităţile cultural-misionare ale Bisericii.
Obiectivele Academiei sunt următoarele:
– cunoaşterea spiritualităţii ortodoxe în dialog ecumenic şi internaţional;
– promovarea dialogului dintre teologie şi cultură;
– promovarea activităţii pastoral-filantropice a Bisericii Ortodoxe în societatea românească;
– multiple activităţi pastoral-educative cu tineretul  din ţară şi străinatate.
Mijloacele folosite în realizarea obiectivelor:
– organizarea de seminarii, colocvii, conferinţe naţionale şi internaţionale pe teme de actualitate;
– facilitarea realizării programelor de pregătire şi educare ale tinerilor creştini.
– Organizarea de acţiuni sportive şi turistico-religioase cu tineretul şi alte categorii sociale.
Roadele funcţionării acestei Academii ortodoxe s-au arătat prin acţiuni şi activităţi care justifică generoasele obiective.
Sub directa îndrumare a Înaltpreasfinţitului Mitropolit Daniel, reprezentant al Sf. Sinod cu activităţile tineretului, în perioada 23-30 august 1993, noua Academie Ortodoxă „Sf. Ioan de la Neamţ”, a găzduit lucrările primei Adunări Generale a Asociaţiei Tineretului Ortodox  din Balcani (A.T.O.B.). Întâlnirea a reunit reprezentanţi ai tineretului ortodox  din Grecia, Serbia, Bulgaria, Albania, Basarabia şi Romania, ţări cu o bogată tradiţie şi spiritualitate ortodoxă.
Academia ortodoxă „Sf. Ioan de la Neamţ” a găzduit, în perioada 15-21 august 1993, întâlnirea unor tineri catolici francezi şi ortodocşi. Veniţi în Romania, graţie Comunităţii „Le Puits de Jacob” din Strasbourg, tinerii francezi au fost întâmpinaţi de un număr egal de tineri români cu care, timp de o săptămână, au fost în dialog ecumenic şi rugăciune.
În perioada 1-21 septembrie 1993, s-a desfăşurat un curs intensiv de limba germană şi engleză. Organizatori au fost domnul profesor Paul Miron de la Universitatea din Freiburg şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.
Acţiunile găzduite şi susţinute de Academia ortodoxă „Sf. Ioan de la Neamţ” au continuat, în perioada 10-17 aprilie 1994, cu întâlnirea tineretului sub egida „Syndesmos”, Uniunea Mondială a Tineretului Ortodox. Întâlnirea a reunit 40 de tineri ortodocşi, lideri ai organizaţiilor de tineret, teologi, oameni de ştiinţă şi ecologi, pentru o dezbatere asupra atitudinii Bisericii faţă de criza ecologică.
În anii 1994 şi 1995 s-au desfăşurat tabere de studii creştine organizate de către A.S.C.O.R.
În perioada 15-16 noiembrie 1994 s-au desfăşurat în cadrul Academiei ortodoxe „Sf. Ioan de la Neamţ” simpozionul „Sf. Paisie de la Neamţ”. Cu acest prilej au fost prezentate mai multe comunicări ştiinţifice de către Înaltpreasfinţitul Daniel, academicianul Virgil Candea, pr. Paul Mihail, N. A. Ursu şi alţii.
– Începând cu anul 1995 şi continuând până astăzi întâlnirile dintre tinerii români şi străini au devenit adevărate „şantiere spirituale” în care tinerii s-au întâlnit şi au slăvit pe Dumnezeu şi şi-au împărtăşit bucuriile credinţei şi ale comuniunii. Astfel tinerii ortodocşi români lansează o provocare tinerilor din Bisericile luterană şi catolică  din Germania pentru o întâlnire de cunoaştere reciprocă, dialog ecumenic şi muncă pentru îmbunătăţirea condiţiilor de cazare ale internatului seminarului şi ale Academiei. Rezultatele acestei întâlniri au fost şi spirituale şi materiale. Acum s-a realizat o noua instalaţie de aducţiune a apei potabile în Mănăstirea Neamţ, în Seminarul Teologic, în Tipografia mănăstirii şi în Fabrica de cherestea. Întâlnirea din anul următor, 1996, a avut ca obiectiv şi realizarea unor lucrări de drenaj în jurul bisericii Sf. Ioan Iacob. Toate acestea s-au organizat cu Biserica Evanghelică Luterană din Germania. Animatorul grupul german a fost Volkmar Muller pe care îl înscriem între prietenii foarte importanţi ai şcolii şi ai academiei.
În 1996 au fost reluate cursurile de limba engleză pentru tineri, organizate de Liga Tineretului.
În cadrul Academiei ortodoxe „Sf. Ioan de la Neamţ” s-au desfăşurat cursurile de îndrumare pastoral-misionară pentru definitivat şi promovare a preoţilor,  din toată Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, susţinute de profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă  din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza”  din Iaşi.
În acelaşi an, are loc întâlnirea unui grup de tineri elevi ai seminarului, coordonaţi de profesorii Giosan Mihai şi Croitoru Radu, cu un grup de tineri germani din localitatea Lengenfeld. În timpul şederii în Germania au avut posibilitatea să intre în contact cu o civilizaţie nouă pentru ei şi să surprindă câte ceva din spiritul german atât în plan religios, cât şi cultural şi social.
În septembrie 1998, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a avut loc Congresul Cercetătorilor în Noul Testament,  din Vest şi Est, ortodocşi, evanghelici şi catolici, pentru a discuta probleme fundamentale de ermineutică şi înţelegere a Bibliei.
Asociaţia „Christiana” a organizat, împreună cu colaboratori din ţară şi străinatate mai multe congrese – 1996, 1998 şi 2000 pe teme sociale.
Din toate acestea se poate observa că activitatea  din cadrul Academiei ortodoxe „Sf. Ioan de la Neamţ” este permanent centrată pe tineret, dialogul cu acesta, promovarea şi ajutorul tinerilor, dovadă organizarea în fiecare an, începând cu 1996 până astăzi, de  tabere pentru copii, pentru orfani, în care rugăciunea, pelerinajul la mănăstirile  din zonă, convorbirile duhovniceşti şi activităţile cultural-sportive au adus emoţie, mângâiere şi bucurie.
În august 2001, s-a organizat tabara de tineret a Asociatiei Creştine Ortodoxe „Oastea Domnului” ce a intrunit 170 de tineri  din toate zonele ţării.

Biserica „Sf. Ioan Iacob – Hozevitul de la Neamţ”
Inaugurarea Academiei în anul 1993 şi activitatea deosebitî a acesteia atrag după sine ideea construirii unei biserici – paraclis cu hramul Sf.Ioan Iacob – Hozevitul de la Neamţ.
Locul pentru noua bisericî s-a sfinţit în data de 5 august 1994, de ziua sfântului, de către Înalt Preasfinţitul Dr. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Cu acest prilej Înalt PreaSfinţia Sa a semnat în cartea de onoare a Seminarului: „Binecuvintează Doamne, pe toţi cei care vor contribui la zidirea Sf. Mănăstiri „Sf. Ioan de la Neamţ” de lângă Seminarul Teologic Neamţ, pentru ca aceasta biserică să fie laborator de înviere pentru suflete şi oglindă a frumuseţii evlaviei izvorată din credinţă dreaptă. Binecuvintează, Doamne, pe toţi cei care iubesc frumuseţea casei Tale, Sfânta Biserică! Binecuvintează Doamne, pe toţi cei care caută sfinţenia vieţii şi o arată în faptele bune izvorată din har şi credinţă.
Binecuvintează, Doamne, pe toţi românii care urmează pilda voievozilor ctitori de altare sfinte şi porţi ale cerului deschise pe pământul patriei pentru a coborî harul în inimi şi a înalţa neamul românesc în veşnicia slavei Tale”.
Înalt Preasfinţia Sa a dorit, însă, ca această biserică să fie mai mult decât un simplu paraclis, şi anume, un aşezământ care să reprezinte un loc pregătit de poporul român („o casă nouă”, cum a fost numită de Înalt Preasfinţitul Daniel)  pentru primirea moaştelor Sf. Ioan Iacob. De zidirea bisericii, a rânduit I.P.S.Sa  să se ocupe Pr.Prof.Ioan Mihoc, directorul Seminarului, şi P.C.Pr. Prof.Vasile Ignătescu, împreună cu întreg colectivul de profesori ai şcolii.
Intrucât Sf. Ioan a fost călugăr şi a făcut ascultare la Seminarul Mănăstirii, la cancelarie şi biblioteca[33], Înalt Prea Sfinţia Sa a făcut demersuri ca acest aşezământ să primească, din partea Sf. Sinod al B.O.R., statutul de mănăstire. Sf. Sinod şi-a dat acordul pentru aceasta în şedinţa sa de lucru din data de 6 octombrie 1993 (temei nr. 6544/1993)[34]. Conducerea Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ este înştiinţată de aprobarea înfiinţării Mănăstirii prin adresa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei nr.18/1994: „Cu frăţească dragoste, Vă aducem la cunoştinţă că Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din 6 octombrie 1993, luând în examinare adresa Arhiepiscopiei Iaşilor cu nr. 5080/1993 prin care se propunea înfiinţarea sau reactivarea unor Mănăstiri a aprobat înfiinţarea Mănăstirii „Sf. Ioan de la Neamţ – Hozevitul”, cu sediul în incinta Seminarului Teologic de la Mănăstirii Neamţ.
Aceasta biserica va definitiva complexul academic de la Neamţ întrucât ea va dispune la demisolul ei de o sală pentru conferinţe şi o bibliotecă.
Lucrările de o amploare deosebită s-au concretizat după îndelungi eforturi financiare şi materiale într-o frumoasă (catedrală) biserică, al cărei sfânt altar a fost sfinţit cu o solemnitate deosebită în ziua de 12 octombrie 1997. Acest moment, legat şi de implinirea a 500 de ani de la sfinţirea bisericii  Mănăstirii Neamţu, s-a bucurat de o numeroasă prezenţă. La invitaţia Înalt Preasfinţitului Daniel, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei au sosit mari personalităţi religioase, culturale şi politice. Astfel, aceasta sărbătoare a fost onorată de prezenţa Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, împreună cu Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul României, de Înalt Preasfinţitul Calinikos de Listra, Înalt Preasfinţitul Iacobos de Mitilene, Înalt Preasfinţitul Alexandru de Mandinias, Înalt Preasfinţitul Hrisostom de Zakintos, Înalt Preasfinţitul Ieronimos de Tiva şi Zevedias, Înalt Preasfinţitul Nestor al Olteniei, Înalt Preasfinţitul Petru al Basarabiei, Înalt Preasfinţitul Bartolomeu al Clujului, Înalt Preasfinţitul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, Înalt Preasfinţitul, Eftimie al Romanului, Înalt Preasfinţitul Epifanie al Buzăului, Preasfinţitul Ioachim al Huşilor, Preasfinţitul Timotei al Aradului, Ienopolei şi Halmagiului, Preasfinţitul Laurenţiu al Caransebeşului, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul şi Preasfinţitul Gherasim Putneanul.
La aceştia s-au adşugat stareţi de Mănăstiri, călugări şi preoţi prezenţi din Moldova şi din toată ţara. Ne-am bucurat de prezenta premierului României Victor Ciorbea, ministrul culturii Ion Caramitru, D-l Dan Haulică ambasadorul româniei la UNESCO, alte oficialităţi de stat şi foarte mulţi credincioşi. La finalul solemnităţilor Sanctitatea Sa, Bartolomeu I, Patriarhului ecumenic de Constantinopol a dăruit P. C. Pr. Prof. Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” o cădelniţă de argint pentru biserica nou sfinţită, şi cruciuliăe cu însemnele patriarhiei ecumenice pentru profesorii şi elevii şcolii. Seara a fost organizat un moment festiv de către UNESCO la care au participat cântăreaţa Sofia Vicoveanca, tenorul Octavian Naghiu, corul Madrigal, la acest moment asistând şi înalţii oaspeţi.
Lucrările de înfrumuseţare la noua biserică nu s-au întrerupt continuându-se cu executarea picturii de către maestrul Vasile Buzuloi.
În tot acest timp s-a amenajat la demisolul bisericii un paraclis unde s-a depus racla destinată moaştelor Sf. Ioan Iacob de la Neamţ împreună cu diferite obiecte care au aparţinut sfântului. Mentionăm faptul că Înalt Preasfinţitul Mitropolit Daniel a dăruit bisericii  o raclă frumos sculptată de către studentul teolog Ursache Mircea, pregătită pentru a se aşeza în ea moaştele Sf.Ioan. Încă în anul 1995 (când biserica era doar la temelii), tot Înalt Preasfinţia Sa a dăruit Seminarului camilafca şi metaniile Sf. Ioan şi apoi, cu ocazia hramului din 5 august 1999, a adus în procesiune degetul Sfântului. Camilafca şi metaniile sfântului le primise I.P.S.Daniel în anul 1993 de la ucenicul Sf. Ioan, ieromonahul Ioanichie Paraială, prin ierom.Visarion Bârsan, care a vieţuit o vreme în Mănăstirea Sf. Gheorghe Hozevitul. Părticica din moaştele Sf.Ioan Iacob de la Neamţ (degetul mic) a fost dăruită I.P.S.Sale de către Patriarhia Ierusalimului la 14 octombrie 1992, când s-a făcut proclamarea solemnă a canonizarii sfântului, şi a fost adusă la Iaşi de către doi delegaţi ai patriarhului Ierusalimului: mitropolitul Chiriac de Nazaret şi actualul patriarh al Ierusalimului Irineu, pe atunci mitropolit şi reprezentant al Patriarhiei Ierusalimului pe lângă arhiepiscopul Atenei.
În anul 2002, la hramul Mănăstirii Sf.Ioan – 5 august – Preasfinţitul Ioan, Episcopul Harghitei şi Covasnei dăruieşte Seminarului Mănăstirea Neamţ, pentru biserica Sf. Ioan Iacob, Ceaslovul sfântului, carte tiparită la Mănăstirea Neamţ de care nu s-a despărţit sfântul niciodată şi pe care se pot descifra  până astăzi urmele degetelor şi ale lacrimilor Sf. Ioan.
Ca nişte odoare de mare pret şi cu multa emoţie şi evlavie au fost primite toate aceste daruri de către profesorii şi elevii şcolii şi de către binecredincioşii pelerini, care vin cu miile la zilele de sărbătoare închinate sfântului. În acest loc, tinerii seminarişti ţin nestinsă flacăra rugăciunii atât de dragă sfântului, citind neîncetat Psaltirea.
Vrednic de amintit este faptul că, pe data de 8 august 1998, lectorul universitar Vasile Merticariu de la Facultatea de Teologie din Iasi, actualul episcop-vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul, doreşte ca primul pas spre viaţa monahală şi îmbracarea sa în haina de rasofor să-l facă în biserica Mănăstirii „Sf. Ioan Iacob” de la Seminar.
În anul 2001 s-a început, nu departe de altarul bisericii Sf. Ioan, construirea Casei – Paraclis „Ierusalim – Hozeva”, ca un centru de pelerinaj şi pentru primirea de oaspeti din tara şi strainatate. Casa, în formă de cruce, cuprinde spaţii  de conferinţe, de cazare şi masă şi un paraclis.

Baza materială a Seminarului
Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ dispune de o bază materială bună pentru fiecare sector de activitate (şcoală, academie, Mănăstire, gosopodarie anexă).
Şcoala
Şcoala este dotată cu săli de clase spatioase, luminoase cu mobilier adecvat studiului, cabinete de specialitate (paraclis, laborator limbi moderne, două ateliere de pictură, două laboratoare de informatică, bibliotecă, săli de lectură, sală de festivităţi, cancelarie şi birouri) şi dispune de mijloace tehnice moderne. Şi şcoala şi internatul au instalaţii de încalzire proprie cu centrala modernă. Totii elevii şcolii de la cursurile de zi sunt cazaţi în internat şi servesc masa în cantina şcolii.
Programul zilnic al şcolii se desfăşoară după nişte repere orare bine stabilite, elevii fiind antrenaţi în pregătirea lor personală – spirituală şi culturală – şi în alte activităţi practice (pictura, cor, creaţii şi seri literare, competiţii sportive, gospodărie anexă, grădinărit, etc.). Sunt implicaţi, de asemenea, şi în lucrările de construcţie, întreţinere şi ghidaj în biserica Mănăstirii „Sf. Ioan Iacob”, în lucrarile de reparaţii şi curăţenie în şcoală. Comitetul de părinţi al elevilor se implică în anumite lucrări de întreţinere şi modernizare a şcolii în colaborare cu diriginţii claselor (raşchetarea şi paluxarea parchetului, lambrierea pereţilor, dotarea cu anumite obiecte de inventar). De asemenea, şcoala mai are şi alţi colaboratori din ţară şi străinătate ce sunt antrenaţi în reparaţii, dotarea şcolii cu mobilier etc.
Vrednici de amintiti în rândul colaboratorilor şi  prietenilor şcolii din străinătate sunt şi familiile: Grillenberger – Waltraud şi Gerhard şi Haieffner – Evelyn şi soţul ei, pastorul luteran Georg. Ei sunt şi iniţiatori şi susţinători ale unor programe (vizite şi întâlniri ale diferitelor grupuri din Germania) şi mari ajutători şi donatori ai seminarului, academiei şi bisericii “Sf. Ioan Iacob”.
Gospodăria anexă
Încă înainte de anul 1989, în timpul directoratului P. C. Pr. Prof. Mihai Vizitiu, s-au pus bazele unei gospodării-anexă care cuprindea ovine, bovine şi porcine. După anul 1990, ca urmare a creţterii numărului de animale, această gospodarie s-a mărit şi s-a modernizat, construindu-se un grajd nou pentru vite şi porci, cu instalaţie de apă şi canalizare, hambare pentru furaje, şi fânării. În prezent gospodăria cuprinde: 1 cal cu atelajele necesare, peste 400 de ovine, cca. 35 bovine şi 100 porcine. Şi muncii practice i se acorda atenţia cuvenită întrucât şi ea ţine de formarea personalităţii complexe a elevilor, mulţi dintre ei devenind ulterior nu numai buni preoţi ci şi buni gospodari în parohiile care le vor fi încredinţate. De aceea,  sectorul zootehnic al şcolii trebuie să fie un model de muncă pentru omul gospodar în devenire: animalele să fie bine îngrijite, bine hrănite şi bine selecţionate pe criterii de productivitate. Acest lucru a fost apreciat şi de către Comisia Naţională pentru selecţia animalelor, şcoala fiind premiată şi evidenţiată în Monitorul Oficial (2001) pentru un număr de 60 de oi care au fost înscrise în fondul genetic al ţării. Toată producţia de carne şi lactate este folosită pentru cantina şcolii.
În anul 2003, achiziţionându-se mai multe utilaje agricole, ca donaţie din partea unei societăţi din Germania – Gruber Landtechnik, (2 tractoare, 1 maşină de adunat şi transportat fân, 2 cositoare, plug şi 2 maşini de pregătit terenul pentru semănat, 1 maşină de semănat, 1 cultivator), s-a construit un garaj care se continuă cu un atelier de tâmplărie (dotat cu gater Husqvarna, maşini de tâmplărie şi freze, circulare, maşini de grosime, maşini de copiat, maşini de şlefuit, bauzic.
Pe locul celor două iazuri existente, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Daniel, a aprobat realizarea unui complex sportiv constând din: sală de sport, saună, bazin de înot, terasă, teren de sport în aer liber cu tribună. Pentru aceasta s-au înaintat documentaţiile necesare pentru obţinerea finanţării din partea Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului.

La Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamt, de-a lungul întregii sale istorii, au poposit numeroase delegaţii ale Bisericilor Ortodoxe surori şi ale altor Biserici şi confesiuni creştine. Amintim aici vizitele patriarhilor şi arhiepiscopilor primaţi:
•     Pe 25 octombrie 1971, Seminarul nostru a primit vizita P. F. Nicolae al IV – lea al Alexandriei şi al întregii Africi însoţit de I.P.S Iustin al Moldovei şi Sucevei ;
•     În 12 octombrie 1972 Seminarul a fost vizitat de Sanctitatea Sa Patriarhul Maxim al Bulgariei. După ce a vizitat Mănăstirea Neamţ a poposit şi la Seminar unde a fost întâmpinat cu toata cuviinţa de Prea Cucernicul Director Ioan Ivan, de profesori şi de elevi. În cuvântul său adresat profesorilor şi elevilor a mulţumit pentru primirea făcută şi a îndemnat pe toţi „să prisosească în cucernicie, în credinţă şi în fapte folositoare Bisericii şi ţării” ;
•     O delegaţie a Bisericii Ortodoxe din Antiohia condusă de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Spiridon, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Atanasie şi arhimandritul Nifon, după ce a vizitat Mănăstirea Neamţ trec pragul seminarului în data de 20 iunie 1977 ;
•     Vizita unei delegaţii a Bisericii Siriene din India condusă de Preavenerabilul Moran Mar Basileus, Catolicosul Bisericii Ortodoxe Siriene din India ;
•     Vizita Preafericitul Yeghisha Derderian, Patriarhul armenilor de la Ierusalim. Venind la Mănăstirea Neamţ, cu ocazia hramului Înălţării Domnului, a fost primit de către Preacucernicul Director Mihai Vizitiu, de profesori şi elevi, la intrarea principală, în incinta seminarului, pe data de 15 mai 1980 ;
•     În ziua de 22 iunie 1982, la Seminarul de la Mănăstirea  Neamţ, a poposit delegaţia Patriarhiei Ierusalimului, condusă de Preafericitul Diodor al Ierusalimului şi al Întregii Palestine, însoţit fiind de Preafericitul Părinte Patriarh Iustin şi de Înaltpreasfinţitul Teoctist al Moldovei şi Sucevei. După întâmpinarea oaspeţilor, de către Preacucernicul Director Mihai Vizitiu, de către profesori şi elevi, Preafericirea Sa a adresat, cu vădită emoţie, cuvinte de îndemn duhovnicesc elevilor şi profesorilor ;
•     O vizita istorică este cea din 13 octombire 1983 a Preafericitului Patriarh Pimen al Moscovei şi al Întregii Rusii. După primirea oficială, intonarea imnului patriarhal şi rostirea cuvântului de bun venit din partea Preacucernicului Director Mihai Vizitiu, Sanctitatea Sa a vorbit profesorilor şi elevilor îndemnându-i să fie preoţi vrednici .
Una din vizitele mai însemnate din Seminarul nostru este cea din octombrie 1995 a unei impresionante delegaţii alcatuite din Sanctitatea Sa, Bartolomeu I, patriarhul ecumenic de Constantinopol, Preafericitul Partenie al III-lea Papă şi Patriarh al Alexandriei şi a toată Africa, Preafericitul Părinte Pavle, Patriarhul Serbiei, Preafericitul Teoctist, Patriarh al României, Preafericitul Hrisostom, Arhiepiscopul Ciprului, Înaltpreasfinţitul Ioan al Kareliei şi a toată Finlanda, Înaltpreasfinţitul Constantin de Skitopolis – Grecia, Înaltpreasfinţitul Calinic de Pireu, Înaltpreasfinţitul Nicodimos de Ielisson şi Muntele Athos, Înaltpreasfinţitul Iacobos de Laodiceea, Înaltpreasfinţitul Nicolae de Sarajevo – Serbia, Înaltpreasfinţitul Sava de Sumadia – Serbia, Înaltpreasfinţitul Hrisostom de Kitiu – Cipru, Înaltpreasfinţitul Victorin Arhiepiscopul Canadei şi Americii de Nord (care a şi participat la una din rugăciunile de seară ale elevilor, ţinând şi o frumoasă meditaţie presărate cu amintiri din perioada cât a fost director al Seminarului), Înaltpreasfinţitul Petru al Basarabiei, şi alţi ierarhi, clerici, şi persoane oficiale. Întreaga delegaţie a fost însoţită de Înaltpreasfinţitul Daniel al Moldovei şi Bucovinei. Înalta delegaţie a vizitat biserica în construcţie, clădirea seminarului, adresând, profesorilor şi elevilor şcolii, alese cuvinte de zidire sufletească. Ca semn de preţuire pentru munca Preacucernicului Părinte Director Ioan Mihoc, a profesorilor şi elevilor şcolii, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, a oferit Crucea Patriarhiei de Constantinopol directorului şcolii.
Un moment deosebit de înălţător a fost cel din 12 octombrie 1997, când Mănăstirea Neamţ şi-a serbat 500 de ani  de la sfinţire – aniversare mondială U.N.E.S.C.O. Înainte de săvârşirea Sfintei Liturghii o numeroasă delegaţie a săvârşit târnosirea Bisericii Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, biserică ce poate fi un răspuns al credinţei generaţiei de azi la credinţa strămoşilor noştri din vremea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Din impresionatul sobor ce a onorat Seminarul nostru au facut parte: Sanctitatea Sa, Bartolomeu I, patriarhul ecumenic de Constantinopol, Preafericitul Teoctist, Patriarh al Romaniei,  Înaltpreasfinţitul Kalinicos de Listra, Înaltpreasfinţitul Iacobos de Mitilene, Înaltpreasfinţitul Alexandru de Mandias, Preafericitul Hrisostom de Zanchintos, Înaltpreasfinţitul Ieronim de Livadia, Înaltpreasfinţitul Constantin de Skitopolis – Grecia, Înaltpreasfinţitul Calinic de Pireu, Înaltpreasfinţitul Nicodimos de Ielisson Înaltpreasfinţitul Daniel al Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Nestor al Olteniei, Înaltpreasfinţitul Petru al Basarabiei, Înaltpreasfinţitul Bartolomeu al Clujului, Vadului şi Feleacului, Înaltpreasfinţitul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, Preasfinţitul Augustin de Lvov – Ucraina, Preasfinţitul Eftimie al Romanului, Preasfinţitul Epifanie al Buzăului, Preasfinţitul Ioachim al Huşilor, Preasfinţitul Timotei al Aradului, Ienopolei şi Halmagiului, Preasfinţitul Laurenţiu al Caransebesului, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul şi Preasfinţitul Gherasim Putneanul.
În luna mai 2000 Preafericitul Hristodoulos, Arhiepiscop al Atenei şi a toată Elada, însoţit de o delegaţie de clerici şi ziarişti, a poposit la Seminarul Teologic de la Mănăstirea  Neamţ, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Daniel al Moldovei şi Bucovinei. După primirea oficială şi cuvântul de bun sosit adresat de părintele director Ioan Mihoc, Preafericirea Sa a a oferit profesorilor şi elevilor bucuria de a li se adresa şi chiar de a se întreţine cu ei pe teme duhovniceşti şi de muzică bizantină.
În septembrie 2000, şcoala a avut parte de o altă vizită aleasă şi anume, a Preafericitului Sava, primatul Poloniei, invitat fiind de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Daniel, care l-a şi însoţit în această vizită. Preafericirea Sa a oferit Bisericii „Sf. Ioan Iacob” o frumoasă icoană a Maicii Domnului şi a adresat elevilor şi profesorilor un cuvânt de folos.
De-a lungul anilor şcoala noastră a fost vizitată de întâistătătorii Moldovei, respectiv Nicodim Munteanu, Iustin Moisescu, de P. F. Patriarh Teoctist, atât în calitatea sa de mitropolit al Moldovei şi Sucevei cât şi în calitate de patriarh al României, care au format şi întreţinut spiritual şi material această şcoală. În purtarea lor de grijă pentru Biserică au avut în vedere faptul că, formarea slujitorilor Bisericii este de mare însemnătate, acordând în felul acesta o deosebită atenţie învăţământului teologic.

Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” si Biserica „Sf. Ioan Iacob de la Neamţ”
O nouă orientare şi o nouă deschidere a primit învăţământul teologic prin Înaltpreasfinţitul Daniel al Moldovei şi Bucovinei, care, având în vedere perspectiva încadrării României şi a Bisericii Ortodoxe Române între ţările şi Bisericile lumii dar şi dorinţa Înaltpreasfinţiei Sale de a răspunde nevoilor credincioşilor, ca teolog şi profesor de exceptie, a pus bazele unui învăţământ teologic ancorat în realitatea timpului. De aceea, Înaltpreasfinţia Sa nu numai că a vizitat şcoala de la Mănăstirea Neamţ ci i-a oferit o nouă perspectivă prin faptul că a fost iniţiatorul atător vizite şi contacte ale Seminarului cu delegaţii din ţară şi străinatate.
În cronica şcolii rămân înscrise şi alte vizite ale unor ierarhi:
•       Patriarhul Miron Cristea al României;
•       Înaltpreasfinţitul Petru al Basarabiei;
•       Înaltpreasfinţitul Damaschinos Papandreu, mitropolitul Elvetiei (Patriarhia Ecumenică);
•       Înaltpreasfinţitul Calinic de Pireu;
•       Înaltpreasfinţitul Serafim Joantă pentru Europa Centrală şi Meridională;
•       Mitropolitul Nestor Vornicescu;
•       Preasfinţitul Cristofor de Olomouc – Cehia;
•       Preasfinţitul Ieronim de Livadia;
•       Preasfinţitul Casian al Dunării de Jos;
•       Preasfinţitul Epifanie al Buzaului;
•       Preasfinţitul Ioan al Covasnei şi Harghitei;
•       Înaltpreasfinţitul Dr. Laurenţiu al Ardealului;
•       Preasfinţitul Simeon de Olomouc şi Brno – Cehia;
•       Preasfinţitul Petru Gherghel episcopul Diocezei Romano-Catolice din Iaşi;
•       Preasfinţitul Dr. Josef Homeyer episcop romano-catolic din Germania;
•       Preasfinţitul Corneliu, Episcop al Huşilor;
•       Preasfinţitul Ioachim Băcăoanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului;
•       Preasfinţitul Sebastian, Episcop al Slatinei.
Pentru lângă vizitele înalţilor ierarhi, se cuvine să menţionăm şi vizite ale unor personalităţi ale vieţii spirituale, culturale şi politice.
•       Ion Iliescu – preşedintele Romaniei – mai 1995;
•       Nicolae Vacaroiu – prim-ministru al Guvernului României – 1994 şi 1995;
•       Victor Ciorbea – prim-ministru al Guvernului României – octombrie 1997;
•       Ion Caramitru – ministrul Culturii – octombrie 1997;
•       Victor Babiuc – Ministrul Apărării Naţionale – octombrie 1997;
•       Barbara Stamm – ministrul Familiei şi Protecţiei Sociale al Landului Bavaria – Germania – de mai multe ori între 1995-2008;
•       Printul Dimitrie Sturza – 1997;
•       Victor Opaschi – consilier prezidenţial;
•       Laurenţiu Tănase – secretar de stat în Ministerul Culurii şi Cultelor – 2002;
•       Răzvan Teodorescu – academician – octombrie 1997;
•      Constantin Ciopraga – academician;
•       Virgil Cândea – academician;
•       Zoe Dumitrescu Buşulenga – academician;
•      Gheorghe Platon – academician;
•       Olivier Clement – teolog ortodox din Franţa;
•       Pr. Dumitru Stăniloae – profesor de teologie;
•       Pr. André Scrima – profesor de teologie;
•       Pr. I.  G. Coman – profesor de teologie;
•       Pr. Constantin Galeriu – profesor de teologie;
•       Pr. Dumitru Radu – profesor de teologie;
•       Pr. Dumitru Popescu – profesor de teologie;
•       Pr. Dumitru Călugar – profesor de teologie;
•       Pr. Ioan Bria – profesor de teologie;
•       Pr. Ioan Ică – profesor de teologie;
•       Pr. Ioan Floca – profesor de teologie;
•       Pr. Vladimir Prelipcean – profesor de teologie;
•       Pr. Ene Branişte – profesor de teologie;
•       Pr. Constantin Corniţescu – profesor de teologie;
•       Pr. Emilian Corniţescu – profesor de teologie;
•       Pr. Dumitru Abrudan – profesor de teologie;
•       Pr. Isidor Todoran – profesor de teologie;
•       Pr. Nicu Moldoveanu – profesor de teologie;
•       Pr.Alexandru Stan – profesor de teologie;
•       Savvas Aguridis – profesor de teologie – Grecia;
•       Alexander Loveday – profesor de teologie – Anglia;
•       Alexeev Anatol – profesor de teologie – Rusia;
•       Economou Christos – profesor de teologie – Grecia;
•       Pr. Constantin Coman – profesor de teologie;
•       Crisp Simon – profesor de teologie – Anglia;
•       Dimitrov Ivan – profesor de teologie – Bulgaria;
•       Dunn James – profesor de teologie – Anglia;
•       Gnilka Joachim – profesor de teologie – Germania;
•       Hans Klein – profesor de teologie – Sibiu;
•       Ulrich Luz – profesor de teologie – Elveţia;
•       Pr. Vasile Mihoc – profesor de teologie – Sibiu;
•       Hellholm David – profesor de teologie – Suedia;
•       Ivliev Januarij – profesor de teologie – Rusia;
•       Kaimaikis Dimitrios – profesor de teologie – Grecia;
•       Karavidopoulos Ioannis- profesor de teologie – Grecia;
•       Konstantinou Miltiades- profesor de teologie – Grecia;
•       Myllykoski Matti- profesor de teologie – Finlanda;
•       Niebuhr Karl Wilhelm- profesor de teologie – Germania;
•       Patronos Giorgios- profesor de teologie – Grecia;
•       Piper Ronald- profesor de teologie – Scoţia;
•       Pisarek Stanislaw- profesor de teologie – Polonia;
•       Poyhonen Hannu- profesor de teologie – Finlanda;
•       Puig y Tarech- profesor de teologie – Spania;
•       Roloff Jurgen – profesor de teologie – Erlangen;
•       Sanger Dieter- profesor de teologie – Germania;
•       Segalla Giuseppe – profesor de teologie – Italia;
•       Sorokin Alxander – profesor de teologie – Rusia;
•       Szojda Damian – profesor de teologie – Polonia;
•       Telford Wiliam – profesor de teologie – Anglia;
•       Van der Watt – profesor de teologie – Africa de Sud;
•       Urs von Arx – profesor de teologie – Elveţia;
•       Nicolae Lungu –  profesor de teologie;
•       Iorgu Ivan – profesor de teologie;
•       Aurel Jivi – profesor de teologie;
•       Emilian Popescu – profesor de teologie;
•       Rafael Noica – monah, teolog;
•     stareţul Simeon – Mănăstirea Sf. Ioan Botezatorul Essex – Anglia;
•       Anestis Keselopoulos – profesor în Grecia;
•       Dimitri Oikonomou – profesor în Marea Britanie;
•       Arhid. Petre David – profesor de teologie;
•       Ilie Cleopa – duhovnic;
•       Ioanichie Bălan – duhovnic;
•       Teofil Pîrîian – duhovnic;
•       Theodoros Gonza – teolog;
•       Mihail Sadoveanu – sciitor;
•       George Lesnea – poet;
•       Andrei Pleşu – scriitor;
•       Heinrich Pompey – profesor la Freyburg –Germania;
•       Nicolae Stoicescu  – istoric;
•       Paul Miron – profesor (Germania);
•       Sorin Dumitrescu – pictor;
•       Leopoldina Bălănuţă – actriţă;
•       Dorel Vişan – actor;
•       Sofia Vicoveanca – cântăreaţă de muzică populară;
•       Maestrul Marin Constantin şi membrii corului „Madrigal”;
•       Iosif Nagy – tenor;
•      Grigore Leşe, rapsod
…şi mulţi alţii, care prin prezenţa lor, într-o şcoală teologică, au îmbogăţit spiritual şi cultural pe elevii şcolii .
Susţinem cu tărie, în concluzie, că Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ rămâne deschis pentru mulţi tineri dornici de a cunoaşte idealurile Bisericii noastre în ceea ce priveşte educaţia omului în spiritul credinţei ortodoxe, dar şi de a se forma valori care să fie puse în slujba omului şi a societăţii.

Note bibliografice
[1] Ioan Gh. Stanciu, O istorie a pedagogiei universale şi românesti  până la 1990, 1977, p. 103.
[2] Narcis Cretulescu, Inscriptiile Mănăstirii Neamţu, Arhiva, Iasi, 1908, septembrie-octombrie, p. 373.
[3] Micea Pacurariu, Arhiereii Neofit şi Filaret Scriban, “MMS” XXXV (1959), nr. 1-2, p. 90.
[4] Dionisie I. Udisteanu, Seminarul monahal, Cernica, 1937, p. 38, 40-41.
[5] N. Iorga, Mănăstirea Neamţului. Viata călugăreasca şi munca pentru cultura, Tipografia “Neamul românesc”, Valenii de munte, 1912, p. 88.
[6] Partenie Apetrei, Arhimandritul Neonil, “MMS”. LII, (1976), nr. 7-8, p. 558.
[7] Diac. I. Ivan, Pr. Scarlat Porcescu, Mănăstirea Neamţ, Iasi, Mănăstirea Neamţ, 1981, p. 283.
[8] Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe române, vol. III, Bucureşti, 1981, p. 529.
[9] Narcis Cretulescu, Inscriptiile Sfintelor Mănăstiri Neamţu şi Secu cu a schiturilor sale dinprejur adunate de stareţul Narcis Creţulescu  la 1905, Manuscris nr. 171, p. 26, din Biblioteca Mănăstirii Neamţ.
[10] Ibidem, p. 8.
[11] Ibidem, p. 8.
[12] Ibidem, p. 8.
[13] Ibidem, p. 8.
[14] Ibidem, p. 28.
[15] Ibidem, p. 28.
[16] Ibidem, p. 26-28.
[17] Pr. Gabriel Cocora, Episcopia Buzaului, O vatra de spiritualitate şi simtire româneasca, Buzau, 1986, pag. 163
[18] V. A, Urechia, Istoria şcoalelor 1800-1864, Bucureşti, p. 108;
[19] D. L. Stahiescu, Vechile şcoli din tinutul Neamţului, în ALPR, an (1932-1933), nr. 34, p. 92.
[20] Ibidem
[21] Ibidem, p. 21.
[22] Diac. I. Ivan, Pr. Scarlat Porcescu, op. cit., p. 137.
[23] Narcis Cretulescu, Inscriptiile Sfintelor Mănăstiri Neamţu şi Secu şi a schiturilor sale dimprejur, Manuscis nr. 171, p. 320.
[24] Ierom. Dionisie Udisteanu,  op. cit., p. 19.
[25] N. Grigoras, 24 ianuarie 1859, Unirea Moldovei şi Tarii românesti şi formarea statului national românia, în “MMS”, XXXV (1959), nr. 1-2, p. 8.
[26] Arhiereu Narcis Cretulescu, Inscriptiile Mănăstirii Neamţu, în “Arhiva”, an XXXI (1910), nr. 3, p. 137-139.
[27] Idem, în “MMS” citat, p. 326-330.
[28] Pr. Scarlat Porcescu, Preoţi ortodocsi din Moldova luptatori pentru unirea Tarilor române, în “MMS” an XXXV (1959), nr. 1-2, 1959, p. 33; Mircea Pacurariu, Atitudinea slujitorilor Bisericii Ortodoxe române fata de actul unirii Principatelor, în “BOR”, an LXXXV (1967), nr. 1-2, p. 76-85.
[29] Prof. D. Constantinescu şi alti colaboratori, Din trecutul istoric al Spitalului din Targu Neamţ şi ai Ospiciului de alienati din Mănăstirea Neamţ, Bacau, 1972, pag. 17 şi 78.
[30] Ierom. Dionisie Udisteanu, op. cit. 59
[31] Arhiereu  Atanasie Dinca, Episcop Locotenent de Ramnic, Prinos, Bucureşti, 1946, pag. 20.
[32] Interpretarea Sfintei Scripturi din perspectiva ortodoxa şi apuseana, Documente ale Simpozionului Est-Vest al specialistlor în Noul Testament de la Neamţ (4-11 septembrie 1998), volum editat de James D. G. Dunn, Hans Klein, Ulrich Luz şi Pr. Vasile Mihoc, Editura Teofania, Sibiu, 2003, traducere după Auslegund der Bibel în Ortodoxer und westlicher Perspektive,  Akten des west-ostlichen Neutestamentler/innen – Symposiums von Neamţ (Wissenschafliche Untersuchungen zum Neuen Testament 130), herausgegeben von James D. G. Dunn, Hans Klein , Ulrich Luz und Vasile Mihoc, Mohr Siebeck, Tubingen 2000.
[33] Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Hrana Duhovniceasca, carte cu cele mai minunate şi umilincioase cugetari care suie pe om cu sufletul la cer, editura Lumina Lina, Bucureşti 2000, p. 240.
[34] BOR, anul CXI, nr. 10-12, 1993 pag. 197.
[35] MMS, an XLVIII, nr. 9-10, 1971, p. 620-621.
[36] MMS, an XLVIII, nr. 9-12, 1972, p. 712-713.
[37] MMS, an LIII, nr. 7/9, 1977, p. 642.
[38] MMS, anul LII, nr. 9-12, 1976, p. 622-624.
[39] MMS, anul LVI, nr. 6-8, 1980, p. 653-655.
[40] MMS, anul LVIII, nr. 5-6, 1982, p. 451-452.
[41] MMS, anul LIX, nr. 7-9, 1983, p. 321-323.
[42] Candela Moldovei, anul VI, nr. 10-11, 1997, p. 26.